Oferte locuri de munca top

Regulamentul general de urbanism va fi actualizat

cityscape-303406_960_720Prevederile interpretabile din cadrul Regulamentului general de urbanism urmează să fie eliminate printr-un proiect de act normativ ce vizează modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 525/1996.

Proiectul de act normativ propune actualizarea regulamentului general de urbanism în raport cu legislaţia în vigoare în urbanism şi domeniile conexe, precum şi cu principiile de dezvoltare durabilă și cu tendințele actuale din domeniu la nivel european.

De asemenea, se are în vedere eliminarea prevederilor caduce sau care pot fi interpretate ca fiind problematice în raport cu principiile liberei concurențe.

Urmează să fie modificată şi anexa 2 „Norme metodologice privind finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism”, în scopul îmbunătăţirii eficienţei și eficacității programului de finanţare aferent și transformării acestuia în program multiannual.

În conformitate cu legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, fiecare unitate administrativ-teritorială are obligaţia să îşi întocmească şi să îşi aprobe Planul urbanistic general, care se actualizează periodic la cel mult zece ani.

Planul urbanistic general cuprinde prevederi pe termen mediu şi lung cu privire la:

* evoluţia în perspectivă a localităţii;

* direcţiile de dezvoltare funcţională în teritoriu;

* traseele coridoarelor de circulaţie şi de echipare prevăzute în planurile de amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean;

* zonele de risc natural delimitate şi declarate astfel, conform legii, precum şi la măsurile specifice privind prevenirea şi atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor şi realizarea construcţiilor în aceste zone;

* lista principalelor proiecte de dezvoltare şi restructurare;

* stabilirea şi delimitarea zonelor cu interdicţie temporară şi definitivă de construire;

* delimitarea zonelor în care se preconizează operaţiuni urbanistice de regenerare urbană.

Proiectul de act normativ a fost făcut public de MDRAP ieri, iar termenul limită până la care se pot transmite propuneri, la sediul MDRAP din str. Apolodor, nr. 17, sector 5, este de zece zile calendaristice de la publicarea anunţului.

 

Sus