Ministerul Culturii caută colaboratori pentru depunerea de proiecte finanţabile cu fonduri europene în cadrul POR 2014-2020.
Proiectele vor fi depuse spre aprobare prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 5, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.
“Ne dorim parteneri cu idei de proiect valoroase, împreună cu care să pregătim, să redactăm și să depunem cererea de finanțare, respectiv să implementăm proiectul după finanțarea acestuia.”, se arată în comunicatul de presă.
Posibilii viitori colaboratori sunt instituţii subordonate Ministerului Culturii, instituţii culturale, autorităţi publice centrale, autorităţi publice locale, unităţi de cult și asociaţii religioase, organizaţii non-guvernamentale, alte instituţii și/sau organizaţii active în sectorul cultural.
Candidaţii vor depune o scrisoare de intenție, însoțită de o scurtă prezentare a ideii de proiect (obiectiv general, obiective specifice, activități, rezultate așteptate și un buget estimativ), asumată de reprezentantul legal al organizației/instituției și documente din care să reiasă experiența organizației/instituției în domeniul vizat de proiectul propus, dar și experiența în scrierea și managementul proiectelor cu finanțare nerambursabilă.
Propunerile vor fi evaluate în funcţie de ideea de proiect și de capacitatea tehnică a colaboratorului.
Propunerile de parteneriat pot fi transmise la adresa de e-mail parteneriat@umpcultura.ro, până la data de 01 martie 2016.