Solplanet x AeroFix

Preturi de la Prima Casa la clasa lux in estul Capitalei

Continuă planurile de dezvoltare din estul Capitalei. Investitorii pregătesc, pentru anul 2017, planuri îndrăznețe pentru a se ridica la așteptările potențialilor cumpărători. Astfel, cei interesați pot admira locuințe de toate felurile. Costurile pentru achiziționarea vilelor sau apartamentelor variază într-o gamă largă, începând cu prețuri de Prima casă și terminând cu prețuri pentru nivelul de lux.

 

Planuri pentru 108 noi case inșiruite în Cartierul Austriac

Cartierul Austriac, situat pe drumul Gura Făgetului nr. 26-28, iese din grila dezvoltărilor propuse pentru zona de est a Bucureștiului, fiind printre puținele ansambluri destinate exclusiv vilelor. În prezent, un lot este deja construit și are 12 case, câte șase înșiruite de o parte și de cealaltă a parcelei.

Mai departe, dezvoltatorul plănuiește să construiască alte 108 case, pe cele nouă parcele rămase. Vilele vor fi amplasate după același sistem și vor fi construite în același regim de înălțime, Parter + 1 Etaj + Mansardă.

În acest sens, constructorii au început deja lucrările pentru loturile 2, 3 și 4, cu termene de finalizare în luna mai, pentru primele două și în luna iulie pentru ultimul. Lotul 2 este vândut integral, în timp ce lotul 3 a fost vândut în proporție de peste 50%. Din lotul 4, a fost vândută doar o locuință. Despre celelalte parcele, încă nu se cunosc mai multe detalii.

Prețurile încep de la 89.900 de euro + TVA 5%.

Alexandru Teletin, reprezentant vânzări, afirmă că mai există o bucată de teren lângă acest ansamblu, care aparține aceluiași dezvoltator. Cu toate acestea, încă nu se știe ce se va construi acolo. De asemenea, ne-a spus că dezvoltatorul mai plănuiește lucrări în București, dar că încă nu s-au hotărât asupra unei zone.

 

Construcția a două blocuri a demarat în Codrea Residence Titan

Au fost demarate lucrările pentru construcția a două blocuri în ansamblul Codrea Residence Titan din drumul Gura Făgetului nr. 52.

Clădirile vor fi ridicate într-un regim de înălțime Parter + 4 Etaje și vor livra câte 30 de apartamente fiecare. Termenul de finalizare este iulie – august 2017.

Prețul unei garsoniere este de 35.690 de euro (prețurile includ TVA), la o suprafață utilă de 30,50 mp. Locuința este împărțită astfel: camera are 17,49 mp, baia are 4,50 mp, bucătăria are 6,85 mp, balconul (logie) are 1,99 mp și grădina are 19,65 mp.

Un apartament cu două camere și cu o suprafață utilă de 51,74 mp costă 57.900 de euro. O astfel de locuință este alcătuită dintr-un living de 13,98 mp, un dormitor de 13,95 mp, o baie de 4,76 mp, un hol de 9,53 mp, o bucătărie de 7,41 mp, un balcon (logie) de 2,10 mp și o grădină de 34,65 mp.

Pentru achiziționarea unui apartament cu trei camere și cu o suprafață utilă de 91,81 mp cei interesați trebuie să plătească 84.900 de euro. Locuința are două dormitoare – unul de 14,96 mp și unul de 14,27 mp, un living de 20,24 mp, două terase de câte 5,58 mp, un hol de 14,66 mp, o baie de 5,53 mp, un grup sanitar de 3,62 mp și o bucătărie de 7,35 mp.

Același dezvoltator mai este în discuții pentru alte terenuri, tot pe raza sectorului 3.

 

Încă trei blocuri în Dristor Park

Dezvoltatorul Dristor Park plănuiește să extindă acest ansamblul, situat în str. Marius Emanoil Buteică, cu trei blocuri. Noile blocuri vor avea demisol – parter – mezanin – 4 etaje , cu un total de aproximativ 250 de apartamente.

Primul bloc este ridicat „la roșu” și, cu toate că finalizarea lucrărilor este planificată pentru septembrie, deja s-au vândut în jur de 60 de apartamente. Mai departe, lucrările pentru a doua clădire au ajuns la infrastructură. Termenul de finalizare este luna mai 2018. Nu în ultimul rând, pentru a treia clădire, dezvoltatorul a primit autorizația, iar începerea lucrărilor este planificată undeva în vara acestui an.

Spre exemplu, un apartament cu două camere tip 1A0 are o suprafață utilă de 51,87 mp (cu balcon) și costă 73.000 de euro (prețurile includ TVA), dacă clientul achită un avans de 5%. Cu toate acestea, prețul poate scădea până la 70.500 de euro, în cazul în care clientul achită un avans de 25%. Locuința este dispusă astfel: living de 16,35 mp, dormitor de 13,07 mp, bucătărie de 7,40 mp, hol de 5,20 mp, baie de 4,20 mp și balcon de 5,65 mp.

Un apartament cu trei camere tip 5A1 are o suprafață utilă de 82,19 mp (cu balcon) și poate costa 125.000 de euro, dacă clientul achită un avans de 5%, 121.000 de euro, pentru un avans de 25%, respectiv 117.000 de euro, în cazul în care clientul achită suma integral. Locuința are două dormitoare – unul de 13,77 mp și unul de 12,77 mp, un living de 18,3 mp, o bucătărie de 9,71 mp, două băi – una de 4,20 mp și una de 3,21 mp, un hol de 14,37 mp și un balcon de 5,83 mp. Prețul include un loc de parcare la subsol.

Mihai Buliga, proiectantul ansamblului, afirmă că același dezvoltator mai are imobile în București, în sectoarele 3, 4, respectiv 6 și că va mai construi, preponderent, în sectorul 3.

 

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016 (click aici)

Sus