Dezvoltatorul imobiliar israelian Plaza Centers a ajuns la un acord pentru vânzarea unui teren din Hunedoara, cu o suprafaţă de 4,1 hectare. Preţul de vânzare a fost stabilit la suma de 1,2 milioane de euro, potrivit unui anunţ al companiei.
Planurile iniţiale ale dezvoltatorului pentru acest teren vizau construirea unui centru comercial cu o surpafaţă de 14.000 de metri pătraţi. Strategia companiei s-a reorientat între timp spre vânzarea activelor secundare din portofoliu, în scopul concentrării pe proiectele cele mai importante.
Cel mai mare proiect din România al Plaza Centers presupune realizarea unui ansamblu mixt cuprinzând un centru comercial, spaţii de birouri şi un hotel, înglobând terenul şi structura neterminată a clădirii care urma să devină Casa Radio, situate pe Splaiul Independenţei din Capitală. Proiectul ar urma să fie derulat în parteneriat cu statul român prin Ministerul Dezvoltării Regionale. Investiţia a fost suspendată odată cu venirea crizei financiare.
La începutul lunii septembrie Plaza Centers a mai vândut un teren de 3,15 hectare în Târgu Mureş, pentru suma de 3,5 milioane de euro.