Cel mai mare proprietar şi dezvoltator de parcuri logistice din România, CTP, îşi propune să ajungă până la sfârşitul anului 2018 la un portofoliu de 1,25 milioane de metri pătraţi în plan local, de la circa 650.000 de metri pătraţi în prezent, a declarat Remon Vos, CEO CTP, in cadrul unui eveniment organizat de companie.
Dacă până acum, expansiunea rapidă a CTP în România s-a realizat preponderent prin achiziţionarea unor proiecte existente, de acum înainte, accentul va fi pus pe construirea de noi spaţii. În prezent, companie are în curs de dezvoltare în România circa 200.000 de metri pătraţi, a adăugat domnul Vos.
Continuarea expansiunii CTP va fi realizată într-o manieră sustenabilă, la cererea chiriaşilor. Cerinţele clienţilor din piaţă au crescut, iar aceştia tind să nu mai fie mulţumiti de oferta proiectelor vechi, iar atunci se orientează spre proiecte noi, realizate conform specificaţiilor, a precizat Ana Dumtirache, Co-Country Head CTP Romania.
În prezent, CTP deţine în România 10 parcuri logistice, din care trei pe autostrada Bucureşti – Ploieşti, două în Deva şi câte unul în Timişoara, Arad, Sibiu, Cluj-Napoca şi Câmpia Turzii.
În total, la nivelul Europei Centrale, CTP controlează un portofoliu logistic de circa 3,7 milioane de metri pătraţi.
Piaţa imobiliară va creşte cel puţin în 2017 şi 2018
“Creşterea pieţei imobiliare a fost foarte mare în 2016, în special pe segmentul de birouri, dar şi în zona spaţiilor industriale şi de retail. Nu cred că se va menţine acelaşi ritm de creştere şi în 2017, dar cerere va fi în continuare. Este un lucru bun ca sunt investitori noi pe piaţă, pentru că asta însemnă stabiltiate. Nu vedem însă multe investiţii speculative, deci cred că suntem departe de o nouă criză în imobiliare”, a declarat Răzvan Iorgu, managing director CBRE Romania.
“În 2017 piaţa va fi în creştere în România. 2017 şi 2018 vor fi ani buni pentru imobiliare, dar nu ştim ce va fi după şi trebuie să fim precauţi , pentru că România este dependentă de ceea ce se întâmplă în Europa. Putem vorbi de un boom, dar cu precauţia că nu ştim cât va dura”, subliniază Tim Wilkinson, partener DTZ Echinox şi preşedinte RICS Romania.
Dacă în prezent piaţa imobiliară din România oferă multe oportunităţi, acestea nu sunt decât parţial valorificate deoarece investitorii internaţionali au o percepţie mai curând defavorabilă României, iar percepţiile sunt greu de schimbat.
Pe de altă parte există riscul ca unii proprietari să se grăbească să profite de faptul că piaţa se încălzeşte, adaugă Tim Wilkinson.
Un factor limitator pentru extinderea proiectelor industriale în România este ritmul redus de dezvoltare a infrastructurii. “Mă tem că planurile privind autostrăzile vor încetini şi mai mult”, a afirmat Ilinca Păun, managing partner Colliers International Romania.
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016 (click aici)