Bucureştenii preferă să achiziţioneze o locuinţă veche poziţionată central faţă de un apartament nou la periferie. În schimb în provincie locaţia nu pare să fie la fel de importantă, este concluzia unui studiu realizat de imobiliare.net.
În Bucureşti, preţul mediu de vânzare al unei garsoniere construite în perioada 1978-2000 este de 36.980 euro, cu 16% mai mare decât preţul unei garsoniere construite după 2010, care ajunge la 30.840 euro. Această situaţie se păstrează şi în cazul apartamentelor cu două camere, diferenţa între cele vechi şi cele noi fiind însă mai mică, doar 7%. Astfel, un apartament cu 2 camere din Bucureşti, construit în perioada 1978-2000, are preţul mediu de 57.040 euro, în timp ce unul nou are preţul mediu de 53.070 euro.
În provincie, lucrurile stau total diferit, locuinţele noi fiind la mare căutare. Cele mai mari diferenţe de preţ se înregistrează în Braşov, acolo unde preţul mediu al unei garsoniere construite după 2010 este de 39.070 euro, cu 27% mai mare decât cel al unei garsoniere vechi (construite în perioada 1978-2000), care se ridică la 28.530 euro. La fel se întâmplă şi în cazul apartamentelor cu 2 camere, cele noi fiind cu 23% mai scumpe decât cele vechi, 56.740 euro costând cele construite dupa 2010 şi 43.750 cele construite între anii 1978 şi 2000.
Constanţa este următorul oraş din punct de vedere al diferenţelor mari de preţ dintre locuinţele noi şi cele vechi. Spre exemplu, preţul mediu de vânzare al unei garsoniere noi este de 30.780 euro, cu 7,5% mai mare decât cel al unei garsoniere construite în perioada 1978-2000, care ajunge la 28.510 euro. O diferenţă mai mare se înregistrează în cazul apartamentelor cu 2 camere, cele noi fiind în medie cu 13% mai scumpe decât cele vechi. Astfel, un apartament cu 2 camere construit după 2010 a fost scos la vânzare în ianuarie cu preţul mediu de 50.120 euro, pe când unul construit între 1978 şi 2000 a fost scos la vânzare în aceeaşi lună cu 43.481 euro.
Tot locuinţele noi sunt la putere şi în Cluj, acolo unde o garsonieră construită după 2010 este scoasă la vânzare în medie în ianuarie cu 41.410 euro, cu 9% mai mult decât una construită în perioada 1978-2000, care are preţul mediu de 37.730 euro. În cazul apartamentelor cu 2 camere, diferenţa este puţin mai mică, de aproape 5%, în favoarea celor noi. Un apartament cu 2 camere construit după 2010 are preţul mediu de vânzare de 57.813 euro, faţă de 55.050 euro, preţul mediu pentru un apartament construit în perioada 1978-2000.
Cele mai mici diferenţe de preţ între locuinţele noi şi cele vechi se înregistrează în Iaşi, acolo unde garsonierele noi sunt cu 2% mai scumpe decăt cele vechi, iar apartamentele cu 2 camere sunt cu doar un procent mai scumpe decât cele vechi. Astfel, preţul mediu al unei garsoniere construite după 2010 este de 35.180 euro, faţă de 34.400 euro, cât este preţul pentru o garsonieră construită în perioada 1978-2000. În ianuarie, un apartament nou a ajuns în Iaşi la preţul mediu de 49.130 euro, în timp ce unul construit între 1978 şi 2000 se ridică la 48.580 euro.
Studiul a fost realizat luând în calcul preţul mediu de vânzare în luna ianuarie al garsonierelor şi al apartamentelor cu două camere din Bucureşti şi din provincie.