Solplanet x AeroFix

Pasarela peste Centura Bacăului

Un teren de peste 53.000 mp, aflat în domeniul public al statului, va fi trecut în administrarea Ministerului Transportului în vederea realizării unei pasarele peste centura ocolitoare a Bacăului, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern.

Proiectul de HG vizează un imobil situat în comuna Letea Veche, județul Bacău, aflat în prezent sub tutela Ministerului Justiției, ce urmează să fie preluat de Ministerul Transporturilor în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern.

Suprafața totală a terenului este de 286.428 mp. Cu toate acestea, proiectul de Hotărâre de Guvern vizează doar trei imobile de pe acest teren, ce se întind pe o suprafață de aproximativ 53.000 mp. Primul dintre ele măsoară 14.423 mp, al doilea 39.304, în timp ce al treilea are doar 5 mp. Valoarea de inventar a bunurilor vizate este de 42.264 lei, adică aproape 10.000 euro.

Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, va executa o pasarelă, menită să lege cele două suprafețe de teren ce vor rămâne în administrarea Penitenciarului Bacău, asigurând trecerea peste șoseaua de centură și un gard specific, care va perimetra laturile rezultate din secționarea suprafeței de teren existente.

„În lipsa unei centuri ocolitoare, vehiculele care tranzitează orașul sunt deviate prin centrul orașului, sufocând și mai mult rețeaua de străzi a orașului deja aglomerată de traficul local (…) Finalizarea acestui obiectiv duce la îmbunătățirea condițiilor de transport rutier și impliciti a mediului de afaceri”, afirmă inițiatorii proiectului.

Proiectul centurii ocolitoare a muncipiului Bacău, coordonat de CNAIR, presupune realizarea a trei sectoare:

* legătura rutieră DN 2 (sud Bacău) cu DN 2 (nord Bacău), în lungime de 20,180 km sector ce se suprapune cu viitoarea Autostrada Moldova între km 2 + 413 și km 18 + 682;

* legătura rutieră de la nord de Bacău între DN 15 și DN 2 în lungime de 3,160 km;

* legătura rutieră de la sud de Bacău între DN 2 și DN 11, în lungime de 7,360 km.

Indicatorii tehnico – economici pentru obiectivul de investiții „Varianta de ocolire a orașului Bacău, pe DN 2 – etapa I” au fost aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 1638/2004, cu modificările ulterioare.

Proiect de Hotărâre de Guvern este supus dezbaterii publice până la data de 17 decembrie.

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016

Sus