Oferte locuri de munca top

Orhideea, următoarea zonă fierbinte pentru spaţii de birouri

Orhideea_neu_c

Orhideea Towers

Succesul zonei Orhideea din Capitală pe piaţa de birouri se va contura până în vara lui 2016, în baza precontractelor ce se negociază în această perioadă.

Un cuvânt important de spus îl vor avea companiile IT&C și de outsourcing, care se estimează că vor avea nevoie de încă 70.000 angajați români în următorii cinci ani.

În 2017, numai în zona Orhideea vor fi livrate spaţii de birouri de clasă A cu o suprafaţă totală de 93.000 mp (în proiectele Orhideea Towers, The Bridge) iar în toată zona de centru – vest (incluzând şi aria Politehnică-Cotroceni) se va trece de 130.000 mp, cât stocul total de livrări din acest an în București.

La acestea se vor adăugă şi proiecte viitoare, precum cel de la Bere Grivița și cele care vor fi realizate pe terenurile cumpărate recent de Skanska şi divizia imobiliară a Ikea și care vor extinde orizontul pentru dezvoltarea zonei și către 2018 – 2020.

Alexandru Petrescu, managing partner la ESOP Consulting / Corfac International, a afirmat: Zona Grozăvești-Orhideea se află în lumina reflectoarelor și va fi în următoarele 9 -12 luni în competiție directă cu zonele de birouri dezvoltate recent în București, Barbu Văcărescu – Floreasca și Dimitrie Pompei, pentru a câștiga interesul chiriașilor. Credem că această zonă are avantaje competitive care o vor ajuta în această luptă, dintre care cele mai importante sunt: proximitatea de Politehnică și campusul universitar Regie-Grozăvești, un lucru important ținând cont că peste 40% din cererea de birouri în 2014 și în primele 9 luni din 2015 provine din partea companiilor cu acest profil, precum și apropierea de metrou și de Drumul Taberei – Militari, unele dintre cele mai mari cartiere rezidențiale din București.”

În ultimii cinci ani, cererea venită din partea companiilor IT&C, Telecom și BPO a crescut constant, de la 40.329 mp cât totaliza în 2011, la peste 100.000 mp pe an, cât este în mod constant în ultimii patru ani.

 

Livrări în zona Centru- Vest

 
Zona Orhideea Suprafaţa (mp) Termen
Orhideea Towers 37.000 2017
The Bridge 56.000 2017
Bere Griviţa 31.000 2018-2019

 

 

Zona extinsă de centru-vest

 
33.000 2016  
15.000 2016  

 

Sus