Oferte locuri de munca top

Numărul societăţilor de construcţii în creştere cu 13%

DSC00928În primele cinci luni ale acestui an a crescut până la 4.379 numărul societăţilor având ca obiect de activitate construcţiile, cu aproape 13% față de acelaşi interval din 2014.

În acelaşi interval numărul firmelor nou-înfiinţate care se ocupă de tranzacţii imobiliare a înregistrat o scădere cu 2%  până la 770 de firme înregistrate, potrivit raportului emis de Oficiul Naţional al Comerţului pentru luna mai 2015.

Cele mai multe companii înregistrate în acest interval sunt cele din domeniul comerţului, unde au fost înregistrate peste 14.000 astfel de firme, cifră în scădere cu 8% faţă de 2014.

De asemenea, de la începutul anului un număr de 694 de firme de construcţii au intrat în insolvenţă faţă de 1509 în intervalul ianuarie-mai 2014.

În ianuarie-mai 2015 peste 160 de firme de tranzacţii imobiliare au intrat în insolvenţă, de 3,2 ori mai puţine faţă de primele cinci luni din 2014 când peste 1500 de firme şi-au cerut insolvenţa.

La nivel general numărul insolvenţelor înregistrate la Registrul Comerţului a scăzut cu peste 50% de la începutul anului până la peste 4700 de firme faţă de peste 11 mii de insolvenţe înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut.


Etichete:
Sus