Continua procesul de reabilitare a unui important tronson de stradă, după ce proiectul intrase în impas.
Autoritățile municipiului Galați au aprobat modificările și completările proiectului de modernizare rutieră, din zona str. A. Saligny, între str. Basarabiei și Gh. Asachi. La solicitările repetate ale Transurb SA și din reanalizarea condițiilor de transport a tramvaielor din zona Anghel Saligny – strada Basarabiei – sens giratoriu Piața Energiei s-a stabilit că este necesară menținerea liniei de tramvai pe tronsonul strada Siderurgiștilor – strada Basarabiei.
„Proiectul liniilor de tramvai a fost predat către beneficiar. Acesta trebuia să fie realizat pe direcția Sud – Nord, dar Primăria a renunțat la lucrările din zona Nord (str. Basarabiei), urmând să fie scos din proiect ce este în plus, schimbătoarele de cale șamd. Referitor la proiectul de stradă, acesta se află în fază de execuție. Mai exact, lucrările se află în stadiul de construcție a fundațiilor aferente”, ne-a declarat dl Gheorghe Ionescu, coordonatorul proiectului.
În prezent, lucrările de modernizare a străzii Saligny sunt derulate de firma SC Tancrad, care a câștigat licitația cu o ofertă de 17.9 milioane de lei fără TVA.
Proiectul de modernizare rutieră a început în anul 2014, dar acesta intrase în impas. Initial lucrările de reabilitare presupuneau demontarea liniilor de tramvai, desfacerea rețelei de alimentare cu energie electrică, devierea cablurilor electrice și asigurarea acestora în funcție de noile elemente geometrice. De asemenea, se dorea înlocuirea rețelei cu apă potabilă și a racordurilor, introducerea de colectoare noi pe zonele unde nu există canalizare, iluminat public, semaforizare și sistem de supraveghere video a intersecțiilor.
Spre deosebire de primul, noul proiect aprobat include o serie de lucrări de deviere a rețelelor hidroedilitare ca urmare a reamplasării liniei de tramvai (conducta de distribuție a apei potabile Dn800mm cu conducte și elemente de legătură din fontă ductilă, racorduri din OL ale conductelor Dn400mm, racorduri aferente conductelor Dn200mm, colector de canalizare Dn600mm).
Așadar, prin noul proiect se prevede reabilitarea liniilor de tramvai pe tronsonul de stradă cuprins între str. Basarabiei și str. Siderurgiștilor, pe o lungime de 450 ml, urmând ca suprastructura liniilor de tramvai înglobate în carosabil cu șină cu canal de tip RI60N să fie sudată aluminotermic, acestea fiind dotate cu 12 aparate de cale schimbătoare de intrare-ieșire tip R10, R30 și cu fir de contact, cu o lungime de 1.100 ml, amplasat pe traverse din cablu de oțel fixat pe stâlpi de susținere.
Valoarea inițială a investiției se ridica la aproximativ 17.5 milioane de lei. Pentru a obține finanțarea Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare, aleșii Consiliul Local au reevaluat costurile, ajungându-se la suma de 22.8 milioane de lei. Acum, la doi ani mai târziu, aleșii locali au reestimat valoarea totală a proiectului, noua sumă ridicându-se la aproximativ 7 milioane de euro, 31.778.751 lei cu TVA.
Din valoarea totală, construcția și montajul sunt estimate la circa 6 milioane de euro, 27.643.890 lei cu TVA, se arată în noua Hotărâre a Consiliului local.
Fondurile sunt asigurate de bugetul local și de un împrumut către Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Conform indicatorilor tehnico-economici, tronsonul în lucru măsoară o lungime de 450 m, având o lățime de 14 m. Desfășurarea proiectului se va întinde pe o perioadă de 12 luni.
Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016