Solplanet x AeroFix

Modernizarea drumului “Poarta Transilvaniei” va costa 335 mil. lei

????????????????????????????????????

Drumul denumit “Poarta Transilvaniei” DJ 172D va fi modernizat cu investiții estimate la peste 335 milioane lei. Documentaţia pentru avizarea lucrărilor de intervenţie şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi acestui obiectiv a fost aprobată de autoritățile județului Bistriţa – Năsăud.

Valoarea totală a investiţiei va fi de peste 75,6 milioane euro. Din aceasta valoare, pentru construcţii-montaj vor fi alocaţi 305,79 milioane lei (69 milioane euro).

Obiectivul investiţiei este modernizarea DJ 172D începând de la Mureşenii Bârgăului (DN17)  şi continuând cu Lac Colibiţa – Colibiţa – Bistriţa Bârgăului (DN 17) – (DN 17) Josenii Bârgăului – Strâmba – Ilva Mică (DN 17D ) – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei – Ilva Mare – Lunca Ilvei – limită de judeţ Suceava.

Drumul ce urmează să fie modernizat are 79,274 km, cu lăţimea părţii carosabile între 4 m şi 6 m. În cadrul acestui proiect vor fi realizaţi 8,322 km de trotuar, va fi construită o pistă de ciclişti de 12,819 km, vor fi amenajate 42 de staţii de transport public cu alveole, 295 de podeţe şi 26 de poduri, din care 7 vor fi noi.

Pentru siguranţa rutieră vor fi amplasate 2.112 indicatoare verticale, 94 de indicatoare cu avertizare luminoasă la trecerile de pietoni, 229,3 km de marcaje longitudinale şi 22,827 km de parapeţi de siguranţă.

Lucrarea este împărţită în 5 loturi (lot 1, lot 2, lot 3, lot 4, lot 5) şi fiecăruia îi sunt alocate următoarele valori:

Lotul 1 are o lungime de 11,578 km şi valoarea de 76, 26 milioane lei, din care lucrările de constructii montaj se ridică la 69,55 milioane lei. Acest lot este împărţit pe două tronsoane: tronsonul 1 de la km 0 la km 5+115 şi tronsonul 2 de la km 5+115 la km 11+578.

Lotul 2 (km 18+045 – 35+055) cu o lungime de 17,010 km şi o pistă de ciclişti de 6,795km. Valoarea acestuia este de 62,81 milioane lei, din care pentru constructii montaj suma estimată este de 57,31 milioane lei.

Lotul 3 (km 40+732 – 54+842) are lungimea de 14,11 km şi va fi amenajată şi o pistă pentru ciclişti de 4,30 km. Valoarea investitiilor pe acest lot se ridică la 61,85 milioane lei, din care cele pentru constructii montaj reprezintă 56,43 milioane lei.

Lotul 4 (km 56+556 – 75+353) are lungimea carosabilului de 18,797 km, iar pista de ciclişti ce urmează a fi amenajată va avea 1,724 km. Costul pentru modernizarea acestui lot este estimat la 68,11 milioane lei, din care lucrările de construcții montaj vor fi de 62,15 milioane lei.

Lotul 5 (km 75+353 – 93+132) cu o lungime de 17,779 km şi o valoare a investitiei de peste 66 milioane lei, din care bugetul pentru constructii montaj se ridică la 60,3 milioane lei.

Modernizarea se va face în cadrul Programului operaţional regional 2014 – 2020.

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016

Sus