Oferte locuri de munca top

Ministerul Dezvoltarii si CNI au de achitat plati restante de peste 2,2 mld lei

La peste 2,2 miliarde de lei se ridică valoarea plăților restante acumulate de Ministerul Dezvoltării și Compania Națională de Investiții pentru lucrări aferente programelor naționale de investiții.

Pentru Programul Anghel Saligny, Ministerul Dezvoltării a făcut plăți de peste 1,6 miliarde lei în primele opt luni ale acestui an. Dar înregistrează, la acest moment, 1023 cereri de transfer prin program, în cuantum de 1,181 miliarde lei.

Până acum au fost aprobate 4.980 proiecte de investiții pentru a fi finanțate prin programul Anghel Saligny, iar valoarea acestora se ridică la aproape 55 miliarde de lei.

De altfel, întreg programul care urmează să se deruleze până în 2028 are valoarea de peste 66,25 miliarde lei.

Pentru proiectele aprobate au fost încheiate 2.504 contracte de finanțare, prin care a fost angajată de la bugetul de stat suma de aproximativ 28,5 miliarde lei.

Prin Legea bugetului de stat pe anul curent a fost alocată programului suma de 1,65 miliarde lei, reprezentând credite bugetare. Printr-un HG au mai fost alocate încă 100 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, sumă insuficientă însă pentru a asigura continuitatea programului, evitarea înregistrării de arierate și blocarea procesului investițional.

2.095 proiecte de investiții prin Compania Națională de Investiții

Programul National de Construcții de Interes Public sau Social  (PNCIPS) a primit 6,8 miliarde lei, prin Legea Bugetului de stat pe anul curent, sumă utilizată integral.

TOPUL CONSTRUCTORILOR Cei mai mari constructori profita de oportunitatile numeroaselor proiecte de investitii publice

În acest an au fost incluse la finanțare peste 2.095 obiective de investiții, dintre care au fost finalizate un număr de 182 obiective.

Printre obiectivele finanțate se regăsesc spitale, complexuri sportive, sedii de instanțe judecătorești și parchete, Cazinoul Constanța, Centrul pentru Optică de Mare Putere din Măgurele etc.

Mare parte dintre aceste proiecte se află în stadii avansate de execuție iar CNI SA înregistrează facturi neachitate de peste 1,032 miliarde lei.

Reprezentanții CNI susțin că este necesară suplimentarea creditelor bugetare în vederea achitării facturilor aferente situațiilor de lucrări verificate și confirmate la plată și a căror scadență s-a împlinit, în vederea evitării înregistrării arieratelor și a plății penalităților datorate pentru întârzierea la plată.

500 mil lei pentru finalul de an

Astăzi Guvernul urmează să aprobe suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării, cu suma de 500 milioane  lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru finanțarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” și a Programului național de construcții de interes public sau social.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus