Oferte locuri de munca top

Managerii din construcţii sunt mai încrezători

171-7103_IMGManagerii societăţilor de construcţii sunt mai încrezători în ceea ce priveşte volumul producţiei în următoarele trei luni. Dacă în martie 2014 doar 23% dintre manageri prognozau o creştere a producţiei, în martie 2015 procentul acestora ajunsese la 25%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Managerii speră, de asemenea, să atragă mai multe contracte şi comenzi.

În martie 2014 doar 17% dintre manageri credeau că vor fi obţine mai multe contracte şi comenzi în lunile ce urmau, dar în martie 2015 procentul acestora ajunsese deja la 19%.

De asemenea, numărul managerilor care estimează o creştere moderată a numărului de salariaţi s-a dublat. Dacă în martie 2014 acesta era de 6%, în martie 2015 acesta ajunsese la 13%.

În acelși timp, mai puţini manageri estimează o creştere a preţurilor lucrărilor de construcţii. Procentul acestora a scăzut de la 6% în martie 2014, la 4% în martie 2015.

Sus