Banner paste 2026

Lucrări de modernizare pe DN 2D

901311_07fdf4e7Stadiul de execuţie a lucrărilor de modernizare a DN 2D, drumul de la Focşani la Târgu Secuiesc pe sectorul cuprins între km 95+000 – km 118+873 este de 64%. Lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2015.

Pe parcursul derulării lucrărilor au apărut întârzieri din cauza unor exproprieri suplimentare şi a inundaţiilor din perioada 2007-2008. Astfel a necesară executarea unor lucrări suplimentare (lucrări de consolidări).

Sumele alocate pentru acest proiect până la data prezentei au fost de 748 milioane lei cu TVA. Astfel, 637 milioane lei cu TVA au fost alocate pe sectorul cuprins între 0+000 – km 95+000 şi 111 milioane lei cu TVA pe sectorul cuprins intre 95+000 – 118+873.

Iulian Matache, ministrul transporturilor, a declarat:”Am vizitat şantiere deschise pe drumurile naţionale din judeţele Brașov, Harghita şi Vrancea şi am discutat cu reprezentanţii administraţiilor locale şi cei ai CNADNR. Am verificat la faţa locului stadiul lucrărilor. M-am oprit în mod special pe DN 2D, drumul de la Focşani la Târgu Secuiesc. Este drumul care trece Carpaţii şi care după multe încercări este în sfârşit reabilitat. Până la sfârşitul anului cred că se va finaliza turnarea covorului asfaltic. Este un drum mult prea important şi atunci trebuie să finalizăm cât mai curând această investiţie.”

Lucrările de modernizare au început în anul 2007 pe toată lungimea de 118,87 km. Pe sectorul km 0+000 – km 50+000 lucrările s-au finalizat in anul 2012, iar pe sectorul km 50+000 – km 95+000 lucrările s-au finalizat la sfârșitul anului 2014.


Etichete:
Sus