Oferte locuri de munca top

Locuinte inchiriate de firme pentru angajatii lor

Primul dintre cele trei blocuri pe care Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) le construiește va fi dat spre închiriere începând cu 1 iulie, după ce locuințele au fost și mobilate.

Blocurile vor avea fiecare câte 65 de apartamente și sunt construite pentru a atrage forță de muncă în Oradea.

Inițiativa vine în sprijinul investitorilor, întrucât apartamentele vor fi închiriate companiilor interesate, la prețuri atractive.

În primul bloc de locuințe, situat pe strada Ovid Densusianu, sunt 60 de locuințe cu o cameră și 5 apartamente cu două camere.

Construcția este în regim P + 5 Etaje, iar suprafața desfășurată este 3.711 mp, blocul dispunând și de parcări.

„Este foarte important de subliniat faptul că aceste locuințe sunt destinate atât companiilor din parcurile industriale, cât și celorlalte firme care au sediul în Oradea, care aduc muncitori din afara orașului și au nevoie de spații de cazare. Aceasta este o formă de ajutor temporar pentru firmele care aduc forță de muncă în Oradea, mai ales prin prisma investițiilor în creștere și a formării de noi locuri de muncă în municipiul Oradea”, a menționat primarul municipiului Oradea Florin Birta.

Dacă până la finalul acestui an locuințele vor fi ocupate, ADLO va demara licitația pentru construirea următorului bloc din cele trei propuse inițial.

Conform estimărilor ADLO, chiria lunară per apartament va fi aproximativ 1.000 – 1.500 lei plus utilitățile aferente.

Fiecare apartament este contorizat individual, atât din punct de vedere al energiei termice cât și al utilităților apă-canalizare.

Constructorul a fost firma Costa VOC Impex SRL, valoarea blocului cu dotările aferente este de 13 milioane lei, fiind realizat din surse proprii ADLO.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2024

Sus