Oferte locuri de munca top

Linistea dinaintea furtunii pe piata imobiliara

Pe piața imobiliară avem un fel de liniște de dinainte furtunii, în condițiile în care creșterea prețurilor, cu care ne-am obișnuit de câțiva ani, aproape că s-a oprit.

Mai mult, dacă eliminăm impactul inflației, asistăm la o scădere în termeni reali a prețurilor imobiliarelor.

“Dacă judeci după emoția generală ai putea fi înclinat să crezi că prețurile imobiliarelor se pregătesc de o corecție. Toate datele arată, însă, un fel de liniște dinaintea furtunii, comparabilă cu perioada 2002 – 2004, perioada premergătoare unei creșteri explozive a pieței din perioada 2004 – 2008”, a spus Daniel Tudor, CEO The Concept.

El îi sfătuiește pe cei interesați să investească într-o proprietate imobiliară să se informeze din date factuale și nu din păreri neavizate.

Șansele ca economia României să crească semnificativ, iar, după ea, și piața imobiliară, sunt foarte mari, apreciază consultantul imobiliar.

Conform studiului de piață trimestrial al The Concept – Analiza pieței rezidențiale din România în T2 2023,  prețurile în cifre absolute înregistrează în ultimul an cea mai mică creștere din ultimii opt ani.

Astfel, la nivel național, prețul mediu pe metrul pătrat s-a menținut în jurul valorii de 1420 euro, în creștere cu doar 0,5% față de anul trecut.

”Luând în considerare inflația înregistrată în perioada iunie 2022 – iunie 2023 putem observa cum, în cifre reale, prețul mediu al imobilelor din România a avut de suferit înregistrând o scădere de aproape 9 procente”, arată Daniel Tudor.

Bucureștiul are în continuare cele mai accesibile prețuri raportate la câștigul salarial mediu Indicele Puterii de Cumpărare, acesta fiind de doar 1,23. Capitala este urmată de Timișoara – 1,41, Iași – 1,55, Constanța – 1,83, Brașov – 1,92, iar în capul listei avem deja obișnuitul Cluj-Napoca cu un I.P.C. de 2,2.

Ansamblu cu 380 de unitati locative, autorizat

În termeni de randament, cu excepția Timișoarei, toate marile orașe înregistrează creșteri ale randamentului obținut de investitori, lucru care va aduce imobiliarele din nou în vizorul celor sceptici. Orașe precum Brașov, Constanța sau Iași oferă randamente medii de peste 6% pentru toate tipurile de apartamente.

Concluzionând, în medie, locuințele din România au devenit mai accesibile deoarece Indicele Puterii de Cumpărare este în scădere. În T2 2023 I.P.C. este 1,55 la nivel național, cel mai mic nivel înregistrat în datele noastre.

Printre datele analizate se numără prețul mediu al locuințelor în România, în valoare reală, ajustată cu inflația și în valoare ajustată cu evoluția salariului mediu, cele mai accesibile locuințe din România, raportul cash vs. credit la nivel național în achizițiile rezidențiale, randamentul mediu brut al investițiilor imobiliare la garsoniere, două și trei camere, numărul unităților individuale tranzacționate în T2 2023 la nivel național și accesibilitatea locuințelor în raport cu Indicele Puterii de Cumpărare.

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2023

Revista Arena Constructiilor mai 2023

Sus