
Cristian Erbașu, președintele Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR)
Fondurile europene au reprezentat pentru România șansa atragerii unor sume importante pentru ample planuri de investiții. Sunt, însă, și multe investiții pe care va trebui să le facem din surse proprii.
Cristian Erbașu, președintele Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR), este de părere că trebuie să știm să ne planificăm investițiile și să fim capabili să le finanțăm.
Cu fondurile de la Bruxelles am făcut investiții de bază, dar sunt multe investiții pe care statul va trebui să le finanțeze din fonduri proprii, nu numai din împrumuturi.
Pentru fondurile nerambursabile, mai devreme sau mai târziu, cofinanțările vor deveni tot mai mari, iar noi va trebui să avem resurse să le acoperim.
Cu ocazia deschiderii celui mai mare eveniment dedicat industriei apei din România, ExpoApa 2026, organizat de Asociația Română a Apei (ARA), în perioada 8-10 septembrie, la Romexpo, președintele CAIR a subliniat cât de importante sunt resursele umane și financiare proprii pentru dezvoltarea economică.
Pentru a ne alinia tendințelor la nivel european, privind sustenabilitate, cerințele de mediu, de reziliență, de tehnologie avem nevoie de angajați calificați, resurse umane ce nu pot fi obținute fără resurse financiare.
Aceste resurse trebuie să le producem, nu pot fi asigurate întotdeauna numai din fonduri europene nerambursabile, subliniază președintele CAIR.
Or, resursele pot fi obținute din activitățile profitabile. Firmele subcapitalizate, care nu reușesc să obțină o profitabilitate decentă, nu pot susține creșterea economică.
Mediul privat se confuntă, însă, cu probleme de percepție greșită.
”Din păcate, profitabilitatea este o rușine dacă este mai mare de 3%-5%. Încerc să conving pe toată lumea, mai ales pe cei care au un cuvânt de spus în societatea românească, că fără un profit de minimum 10% nu avem cum să progresăm”, a explicat Cristian Erbașu.
Totodată, el este de părere că trebuie implementate Parteneriatele Public-Private prin care firmele ar putea sprijini statul în dezvoltarea proiectelor de investiții.
Deoarece nevoia de investiții în infrastructură este foarte mare, iar capacitatea bugetară a statului este limitată, PPP trebuie luat în considerare ca sursă de finanțare alternativă pentru dezvoltarea economiei.
Creșterea economică nu vine doar din cheltuirea banilor publici, ci din capacitatea economiei de a produce tot mai multă valoare. Iar sectorul privat este unul dintre principalele mecanisme prin care capitalul și munca sunt transformate în producție, investiții, productivitate, locuri de muncă și venituri fiscale.

