Prețul pentru achiziția unui teren potrivit pentru construirea unei case individuale în zona Bucureștiului depinde mult de locația terenului. De exemplu, dacă ne referim la terenurile pentru locuințe individuale, în jurul Bucureștiului prețurile pot porni de la 20 euro/mp în locațiile mai slabe și urcă până la 200 euro/mp și peste în locațiile foarte bune (ex.: pe lac cu perspectivă foarte bună).
Terenurile achiziționate în vederea construirii de case individuale trebuie, în primul rând, să fie “curate” din punct de vedere juridic și topometric. Asta înseamnă să nu existe niciun litigiu sau sarcină pe terenul respectiv, iar cadastrul să corespundă cu realitatea din teren, fără suprapuneri.
Apoi, din punct de vedere urbanistic și geotehnic, terenul să poată permite construirea unei locuințe: să nu existe retrageri sau studii de însorire care să afecteze considerabil potențiala construcție, iar solul să permită ridicarea unei construcții pe lotul respectiv.
De asemenea, nu în ultimul rând, terenul să aibă acces la echipările tehnico-edilitare (apă, canalizare, energie electrică, telecomunicații, rețeaua de transport, rețeaua stradală).
Global Investment Group Bucuresti – focusati pe performanta!
Terenurile pentru dezvoltări rezidențiale
Cu toate că sunt interesați de achiziția de terenuri majoritatea dezvoltatorilor tratează noile achiziții cu precauție. Calculul viabilității majorității proiectelor este dat peste cap de nesiguranță de pe piața de construcții și de dobânzile mari la finanțări.
Achiziția unui activ de investiții, inclusiv a unui teren, implică o analiză aprofundată pe mai multe paliere, analiză care poate dura și ani. De aceea o bună parte dintre tranzacțiile finalizate anul acesta sunt începute anul trecut.
În plus, o dată cu începerea războiului din Ucraina, mulți proprietari de terenuri, inclusiv dezvoltatori, au ales să își vândă terenurile către alți investitori care să preia mai departe proiectele.
ALPHA BUILDERS Constanta ghidati de calitate: Blocurile turn reprezinta ”perlele coroanei”
”Punctul de CUT” variază între 80 și 400 de euro
Prețul mediu de achiziție a terenurilor construibile depinde de locația terenului și de parametrii urbanistici ai acestuia, mai ales de coeficientul urbanistic al terenului (CUT).
Pe “punct de CUT”, cum calculează majoritatea investitorilor, sunt variații între 80 și 400 euro.
Rar, și doar locațiile unice sar de 400 euro pe “punctul de CUT” (care înseamnă, să spunem, pentru un CUT de 3 un preț total de peste 1.200 euro/mp).
Evoluția prețului mediu a fost diferită anul acesta în funcție de zonă. Locațiile bune au continuat să crească cu câteva procente, în schimb în locațiile unde oferta este mare, au fost scăderi și de peste 10% ale prețului mediu.