Au intrat în vigoare cele mai recente modificări ale reglementărilor tehnice privind îmbrăcămințile rutiere.
Aceastea vin în contextul în care mai multe standarde au fost anulate, iar tehnologia a avansat, ceea ce înseamnă că vechile prevederi nu mai sunt actuale.
Revizuirea a fost făcută asupra normativului intrat în vigoare în 1997.
De atunci, o parte din STAS-urile și standardele din lista de referințe a normativului în vigoare sunt anulate (spre exemplu STAS 42-68, STAS 60-69, STAS 1338/1-84, STAS 10969/3-83, SR 174-1:1997, etc.).
De asemenea, utilajele de reciclare și tehnologia de execuție s-au perfecționat, iar domeniul de aplicare s-a extins.
Principalele modificări aduse de normativul revizuit sunt următoarele:
* normativul reglementează metodologia de reciclare a îmbrăcămintei rutiere și a celorlalte straturi existente din alcătuirea structurii rutiere, față de normativul în vigoare care reglementează metodologia de reciclare a îmbrăcămintei rutiere existente degradate;
* stratul reciclat poate avea rol de strat de bază sau de strat de fundație, față de normativul vechi, conform căruia stratul reciclat face parte din îmbrăcămintea rutieră.
* s-au adus clarificări privind tipurile de lucrări care necesită obținerea unei autorizații de construire, respectiv s-a precizat că, ținând cont de prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, reciclarea la rece se poate executa:
– asupra îmbrăcămintei rutiere existente, în cadrul lucrărilor de întreținere periodică, pentru care nu este necesară autorizație de construire;
– asupra îmbrăcămintei rutiere și asupra altor straturi existente, în cadrul lucrărilor de intervenție, pentru care este necesară autorizație de construire.
Descărcați aici