Solplanet x AeroFix

Guvernul nu va fi condus de demnitarul MDRAP

sevil-shhaideh-ministrul-dezvoltarii-regionale-si-administratiei-publicePreședintele Klaus Iohannis a refuzat nominalizarea lui Sevil Shhaideh, demnitar din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, pentru funcția de premier și a solicitat coaliției PSD – ALDE să facă altă propunere.

„Am cântărit cu grijă argumentele pro și contra, și am decis să nu accept această propunere. În consecință, solicit coaliției PSD + ALDE să facă altă propunere. Vă mulțumesc!”, a spus șeful statului într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni.

Astfel, Sevil Shhaideh, Secretar de Stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, dar și șef al ministerului în Cabinetul Ponta, nu va mai ajunge la Palatul Victoriei. Prin urmare, va mai trece ceva timp până când România va avea un Guvern condus de o femeie, ba mai mult, de una de religie musulmană.

Nominalizarea lui Sevil Shhaideh a produs reacții contradictorii în societatea civilă. Pe lângă genul și etnia demnitarului, acuzele au vizat și relația apropiată cu liderul social-democraților, Liviu Dragnea. Cel mai virulent opozant la adresa propunerii de premier a PSD – ALDE, partide care dețin majoritatea parlamentară, a fost chiar fostul președinte, Traian Băsescu. Cu toate că a recunoscut și lăudat activitatea profesională a demnitarului MDRAP, Traian Băsescu a afirmat că aceasta este căsătorită cu un bărbat sirian, cu cetățenia română obținută „peste rând”, „simpatizant deschis al organizației teroriste Hezzbollah, dar și al regimului sirian al lui Bashar al-Assad”.

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016

Sus