Guvernul pregătește hotărârea pentru declanșarea exproprierilor aferente proiectului de reabilitare a DN 66 Filiaşi – Petroşani km 0+000 – km 131+000, sector km 93+500 – km 126+000.
Exproprierile sunt necesare pentru protejarea monumentului istoric din incinta Mănăstirii Lainci, pentru realizarea podului nou de la km 94+176 peste Valea Sadului la Bumbeşti Jiu și a podului nou peste Jiu la Meri de la km 105+250.
În cazul monumentului istoric, amenajarea parcării între km 106+220 – km 106+965 din zona Mânăstirii Lainici nu a fost inclusă în contractul iniţial, deoarece Proiectul Tehnic a păstrat soluţiile tehnice avizate la nivelul Studiului de Fezabilitate Revizuit. Astfel pe tronsonul între km 106+220 – km 106+965 Proiectul Tehnic a prevăzut doar menţinerea parcării existente şi ranforsarea straturilor rutiere existente.
În lipsa acestor măsuri, vibraţiile produse de traficul greu şi fluxul mare de vehicule care tranzitează DN66 vor afecta structura de rezistenţă a monumentului istoric şi vor conduce la avarierea unor părţi ale clădirii sau a instalaţiilor şi echipamentelor acestuia, fapt ce poate conduce la degradarea/ prabuşirea acestuia, ceea ce contravine legii, potrivit expunerii de motive a proiectului legislativ.
Expertiza tehnică emisă în 2014 prevede devierea drumului naţional spre nord cu minim 15 m, în vederea protejării monumentului împotriva vibraţiilor produse de traficul greu.
Pentru realizarea podului nou peste Jiu la Meri de la km 105+250 este necesară atât exproprierea unei suprafeţe de 527 mp, cât şi scoaterea terenului din fondul forestier în vederea îmbunătăţirii elementelor geometrice de traseu prin geometrizarea axului pentru creşterea vitezei medii cât şi pentru reducerea numărului de accidente.
Pentru realizarea podului nou de la km 94+176 peste Valea Sadului la Bumbeşti Jiu, este necesară exproprierea celor două suprafeţe în vederea îmbunătăţirii elementelor geometrice de traseu prin geometrizarea axului pentru creşterea vitezei medii cât şi pentru reducerea numărului de accidente.
Valoarea exproprierilor propuse se ridică la peste 33 de mii de lei pentru expropierea a unui număr de șase imobile și a unei suprafeţe totale de teren de peste 10 mii mp.
Cititi articolele din revista ARENA Constructiilor nr 7 / octombrie 2016
Aboneaza-te la newsletterul ARENA Constructiilor si primesti gratuit cele mai importante stiri din constructii si piata imobiliara

