Sunt două luni consecutive în care a crescut numărul apartamentelor tranzacționate pe piața imobiliară, comparativ cu lunile similare ale anului trecut.
În noiembrie au fost vândute 16.163 de unități locative, mai multe cu 4% față de aceeași lună din 2022.
Asta după ce în octombrie au fost tranzacționate 16.441 unități locative, cu aproape 9% mai multe decât în octombrie anul trecut.
Acestea sunt semne pozitive, chiar dacă deocamdată nu putem vorbi de o reluare a trendului ascendent al vânzărilor de apartamente.
În total, pe primele 11 luni, numărul apartamentelor vândute a fost mai mic cu 12% față de perioada similară a anului trecut.
Scăderea este mult mai accentuată decât în 2022 când a fost de -2,5% față de anul anterior.
Per ansamblul întregii țării în luna noiembrie 2023 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 63.289 de imobile, potrivit ANCPI.
Numărul lor este mai mic cu 0,5% față de luna octombrie, dar este mai mare cu 2,6% față de cel din noiembrie 2022.
TOPUL VANZARILOR de apartamente in noiembrie 2023 | ||
Nr. crt. | Județ | Nr. Unități Individuale |
1 | BUCUREȘTI | 4,990 |
2 | BRAȘOV | 1,265 |
3 | CLUJ | 1,042 |
4 | TIMIȘ | 1,018 |
5 | CONSTANȚA | 837 |
6 | ILFOV | 745 |
7 | IASI | 714 |
8 | MUREȘ | 382 |
9 | PRAHOVA | 367 |
10 | BIHOR | 366 |
11 | SUCEAVA | 362 |
12 | BACAU | 310 |
13 | GALAȚI | 260 |
14 | HUNEDOARA | 250 |
15 | ARGEȘ | 243 |
16 | ARAD | 242 |
17 | NEAMȚ | 242 |
18 | DOLJ | 228 |
19 | SIBIU | 224 |
20 | MARAMUREȘ | 209 |
21 | BISTRIȚA NĂSĂUD | 131 |
22 | SATU MARE | 130 |
23 | CARAȘ SEVERIN | 126 |
24 | HARGHITA | 124 |
25 | MEHEDINȚI | 124 |
26 | DAMBOVIȚA | 114 |
27 | COVASNA | 107 |
28 | BOTOȘANI | 103 |
29 | VÂLCEA | 101 |
30 | BRĂILA | 100 |
31 | SĂLAJ | 97 |
32 | BUZĂU | 93 |
33 | VASLUI | 86 |
34 | VRANCEA | 74 |
35 | ALBA | 73 |
36 | GORJ | 68 |
37 | OLT | 53 |
38 | GIURGIU | 43 |
39 | CĂLĂRAȘI | 40 |
40 | TULCEA | 38 |
41 | IALOMIȚA | 33 |
42 | TELEORMAN | 9 |
TOTAL | 16,163 |
Cele mai multe vânzări de imobile (case, apartamente, terenuri) au fost înregistrate, în noiembrie 2023, în București – 11.916, Ilfov – 4.156 și Brașov – 4.006.
Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 155, Alba – 345 și Olt – 367.
Numărul ipotecilor, la nivel național, în noiembrie 2023, a fost de 30.778, cu 8.098 mai mare față de noiembrie 2022. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 5.474, Constanța – 3.938 și Ilfov – 2.585.
La polul opus se află județele Sălaj – 59, Gorj – 60 și Harghita – 76.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a unsprezecea lună a anului 2023 sunt Timiș – 978, Dolj – 662 și Botoșani – 588.
Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023