Solplanet x AeroFix

Documentaţia pentru PUZ, contractata la peste 175 mii euro

A fost atribuit un contract în valoare de peste 175 mii euro pentru servicii de realizare a documentaţiei necesare în vederea obţinerii avizului prealabil de oportunitate pentru întocmirea unui plan urbanistic zonal

Autoritatea contractantă este Exxonmobil Exploration and Production Romania Limited Nassau – Bahamas  (sucursala Bucureşti ) şi are ca obiect de activitate principal prospectarea şi extragerea gazului şi a petrolului.

Contractul are valoarea de 175.240 euro, fără TVA și a fost atribuit companiei Ramboll South East Europe S.R.L.

Valoarea estimată iniţial a contractului a fost de 180.000 euro, fără TVA.

Criteriul de atribuire a fost cel mai bun raport calitate – preţ.

Licitaţia a fost organizată prin negociere fără anunţ de participare. Acesta deoarece evenimentele ce au generat necesitatea contractului nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă.

Ramboll South East Europe S.R.L. activează în domenii precum: apă, construcţii şi proiectare, infrastructură şi transport, energie şi climă, mediu şi natură, industrie şi petrol/gaz, consultanță în management.

Contractul a fost atribuit la data de 21 decembrie 2016.

 

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016 (click aici)

Sus