Locuințele inaccesibile au devenit o barieră economică, nu doar una socială, atrage atenția The Economy.
Problema nu este însă doar că oamenii se confruntă cu locuințe scumpe după ce se mută, ci că mulți renunță la mutare înainte ca aceasta să aibă loc, deoarece costurile locuirii anulează avantajul unui salariu mai mare.
Pentru un lucrător care ia în calcul o relocare, salariul nu este singurul criteriu. Decizia ține cont de chirie, garanție, transport, navetă, îngrijirea copiilor și riscurile asociate mutării. Astfel, un loc de muncă vacant într-un oraș cu chirii foarte mari nu este neapărat accesibil unui lucrător care nu își permite locuința din apropierea acestuia. Fenomenul îi afectează în special pe cei aflați la începutul carierei și pe cei fără avere, care intră pe piața imobiliară exact atunci când au cele mai mici economii.
Prețurile medii ale locuințelor din UE au crescut cu 53% între 2015 și 2024, iar chiriile cu 27,8% între 2010 și primul trimestru din 2025. În Grecia, locuințele absorb 35,5% din venituri, cea mai mare pondere din UE. În acest context, mobilitatea devine un „lux”, chiar și pentru lucrători calificați, atunci când salariile de început nu compensează costul locuirii.
Problema locuințelor trebuie integrată în politica europeană privind competențele și forța de muncă, apreciază The Economy RevieW.
Formarea profesională nu este suficientă pentru a rezolva deficitul de personal din sănătate, construcții, transporturi, sectorul digital sau alte domenii. Un lucrător calificat trebuie să își poată permite să locuiască în apropierea locului de muncă. În caz contrar, deficitul de forță de muncă se menține, iar lucrătorii sunt împinși către navetă, regiuni mai ieftine sau chiar alte piețe ale muncii.
Exemplul Salzburg este folosit pentru a ilustra mecanismul. Orașul are unele dintre cele mai ridicate chirii din Austria, chiriile private fiind cu aproximativ 50% peste media națională, fără ca veniturile să aibă o diferență comparabilă. Între 2001 și 2021, Salzburg a înregistrat un sold net negativ al migrației interne, de aproximativ 6%. Costurile locuințelor îi determină pe oameni fie să locuiască mai departe și să facă naveta, fie să renunțe la relocare, fenomen cu efecte deosebit de importante în servicii și sănătate.
Locuințele accesibile trebuie tratate și ca infrastructură economică
Soluția propusă este ca locuințele accesibile să fie tratate și ca infrastructură economică, construite acolo unde se întâlnesc locurile de muncă, transportul și formarea profesională.
În 2025, UE a avut nevoie de aproximativ 2,25 milioane de locuințe în plus față de cele aflate în construcție, iar locuințele sociale reprezentau doar 8% din stocul total, în scădere de la 11% în 2010. Subvențiile pentru cerere nu sunt considerate suficiente; într-o piață cu ofertă redusă, ele pot chiar contribui la creșterea prețurilor.
O direcție concretă ar fi dezvoltarea unor locuințe publice, nonprofit sau cu chirie controlată, destinate în special noilor intrați pe piața muncii: ucenici, tineri profesioniști, profesori, asistente medicale, lucrători din spitale, transporturi, construcții și alte sectoare deficitare. Aceste locuințe ar putea avea chirii de intrare, durată limitată și posibilitatea de a fi accesate indiferent de schimbarea angajatorului, astfel încât să sprijine mobilitatea fără a crea dependență față de o anumită companie.
Închirierile pe termen scurt reduc oferta disponibilă pentru lucrătorii permanenți în orașele și zonele turistice.
În 2024, cele patru mari platforme de închirieri pe termen scurt au înregistrat 854,1 milioane de nopți rezervate în UE, cu 18,8% mai mult decât în 2023. Autoritățile locale ar trebui să protejeze stocul de locuințe disponibile pentru închiriere pe termen lung, inclusiv prin limitarea licențelor în zonele cu deficit sever, sunt de părere analiștii de la The Economy Review.
În final, este propusă o politică în două viteze.
Pe termen scurt, autoritățile ar putea reduce costurile de intrare în locuință prin garanții, granturi temporare, platforme de locuințe și asigurări de chirie asociate unui loc de muncă sau unui program de formare.
Pe termen lung, soluția este creșterea stocului de locuințe accesibile pentru lucrători, studenți și familii, împreună cu dezvoltarea transportului și accelerarea autorizării.
Ideea centrală este că libera circulație în UE nu este suficientă dacă oamenii nu își permit să locuiască acolo unde există locuri de muncă.
Europa riscă să aibă orașe „deschise” formal, dar accesibile în practică doar celor care își permit costul de intrare.
Prin urmare, politica locuințelor și politica economică trebuie privite ca două componente ale aceleiași agende: construirea de locuințe accesibile ar putea transforma mobilitatea forței de muncă dintr-un drept formal într-o opțiune reală.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2026
