Locuitorii din Sibiu și împrejurimi vor avea noi spații pentru relaxare, în acest sens fiind semnat contractul de lucrări în valoare de peste 10 milioane de euro.
Pentru această investiție Primăria Sibiu va aplica în vederea obținerii de finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Regiunea Centru, după ce se finalizează proiectul tehnic.
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat cu asocierea Con-A Operation SRL Sibiu & Ischia SRL Galați & Submit SRL Iași.
“Obiectivul va pune în valoare o zonă utilizată foarte puțin – Dealul Gușteriței. Sibienii vor avea la dispoziție astfel un nou spațiu pentru agrement și mișcare, la 15 minute de centrul orașului. Concret, aici sibienii vor putea să facă sport, să facă plimbări pe jos sau cu bicicleta sau să se relaxeze în zonele generoase care vor fi amenajate pentru cei mari, dar și pentru cei mici. Va fi o zonă pentru toată familia. Subliniez că întregul proiect va fi amenajat cu respectarea și protejarea cadrului natural în care va fi creat”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Următoarele trei luni sunt rezervate realizării proiectului tehnic, iar ulterior, pe parcursul a 12 luni constructorul va amenaja:
* O instalație tip sanie de vară;
* O pârtie de schi și tubing pe suprafață sintetică;
* Două tiroliene pentru adulți și 4 minitiroliene pentru copii. Una dintre tiroliene va fi adaptată nevoilor persoanelor cu dizabilități;
* Un pavilion multifuncțional, unde se vor amenaja zone de relaxare indoor și o terasă exterioară, fiind echipată și pentru dezvoltarea altor facilități;
* O zonă de popas turistic în suprafață de 2.000 mp va fi dotată și cu foișoare de relaxare din lemn, dotate cu bănci și mese;
* O zonă de spații de joacă, inclusiv un turn de aventură;
* O terasă panoramică și un loc de odihnă și relaxare în zona Turnului Falkenhayn pe o suprafață de minim 1.000 mp;
* O parcare tip park & ride pe str. Salcâmilor cu 300 de locuri, 5 stații de încărcare a vehiculelor electrice și alte 5 stații de încărcare pentru biciclete sau trotinete electrice;
* Un traseu pentru biciclete în lungime de 3.000 metri;
* Un traseu pietonal pentru accesul în zona Turnului Falkenhayn, pe care se vor planta cel puțin 60 de arbori din specii cu coronament bogat pentru umbră.
Întreaga zonă va fi dotată cu coșuri de gunoi, bănci și cișmele cu apă potabilă.
Proiectul include și un sistem de supraveghere video, hotspot-uri Wifi, precum și iluminat public ecoeficient și un sistem integrat de ticketing și control acces.
De asemenea, se vor instala indicatoare de semnalizare și orientare.