Oferte locuri de munca top

Continua asfaltarea străzilor din Oradea

DSC00121Primăria Oradea intenţionează să continue din fonduri de la bugetul local reabilitarea străzilor din oraşul vechi, iar din fonduri europene asfaltarea zonelor de deal.

Lucrările care se desfăşoară în prezent în cartierul Ioşia au ca termen de finalizare două-trei luni.

Intervenţiile de modernizare a celor 18 străzi situate în Ioșia, la care se adaugă strada Cerbului din zona Dragoș Vodă, au demarat în cursul lunilor mai-iunie.

Stadiul execuţiei diferă foarte mult de la o stradă la alta, unele sunt complet finalizate iar altele se pot afla la un stadiu de execuţie doar 10%. ”Toate cele 19 străzi sunt în lucru în acest moment, au fost schimbate rețelele de canalizare și cele de apă, inclusiv conductele de gaz. Totodată, vor fi realizate toate lucrările ce țin de modernizarea acestor străzi”, a precizat viceprimarul Florin Birta.

Executanţii lucrărilor sunt societăţile Drumuri Orăşeneşti, Extract Com Salonta şi Drumuri Bihor. Valoarea totală fără TVA a contractelor este de 6,12 milioane lei.

Astfel, sunt în curs de modernizare străzile: Govorei, Pelinului, Măgurei, Salciei, Clopoțeilor, Carașului, C. Mille, Oltețului, Ecaterina Varga, Gh. Țițeica, A. Lincoln, Argeșului, Piața Ghioceilor între strada Trotușului și N. Bolcaș, Buzăului, Sirenei, Copacilor, Verii și V. Pârvan.

În cadrul lucrărilor se va realiza canalizarea pluvială, racorduri guri scurgere, trotuare și accese auto, borduri, respectiv asfaltarea străzilor.

După finalizarea celor 18 străzi, în cartierul Ioșia vor mai rămâne 15 străzi neasfaltate. Dintre acestea, opt străzi sunt situate în Veteranilor, zonă mai nouă care se dezvoltă, în vatra veche a cartierului Ioșia mai rămânând practic şapte străzi neasfaltate.

La momentul de faţă în Oradea există în total 250 de străzi neasfaltate sau nemodernizate.

 

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor nr 5/ iulie-august 2016

Articole disponibile fara abonament – paginile 33, 40-41, 44-45, 67-68.

 


Etichete:
Sus