Volumul lucrărilor de construcţii din ţara noastră a crescut în luna octombrie comparativ cu luna septembrie 2016 cu 0,7%, peste media creșterii din statele UE care a fost de 0,4%. Faţă de cifrele din octombrie 2015 construcţiile din România au înregistrat un avans de 1%.
De asemenea, construcţiile din România au înregistrat o creștere de 1,6% în septembrie 2016 faţă de luna anterioară după ce în intervalul mai – august au scăzut lunar cu procente cuprinse între 1,3% și 2,6%.
Statistica pe trimestre arată că în T3 2016 construcţiile din România au scăzut cu -4,5% după ce în T2 acestea înregistraseră o creștere de +3,2% faţă de T1. În ultima parte din 2015 sectorul construcţiilor din ţara noastră avansa cu 6,4%, potrivit datelor furnizate de Institutul de Statistică european Eurostat.
În luna octombrie 2016 faţă de septembrie producţia în construcţii în zona euro a crescut cu 0,8% și cu 0,4% în cele 28 de state UE.
În septembrie 2016 producţia în construcţii a scăzut cu -0,8% în zona euro și cu -0,1% în cele 28 de state UE.
Creșterea anuală a construcţiilor în octombrie a fost de 2,2% în zona euro și de 1,1% în UE.
Creșterea din zona euro a construcţiilor în luna octombrie se datorează în principal creșterii construcţiilor de clădiri cu 1,3%, scăderii construcţiilor inginerești cu -1,2%. În statele membre creștere de 0,4% se bazează pe avansul cu 1% al construcţiilor de clădiri și pe scăderea cu -2,4% a construcţiilor inginerești.
Cel mai mare avans al construcţiilor s-a înregistrat în Suedia cu 2,3%, în Franţa cu 2,1% și Germania cu 1,7%. Cele mai abrupte scăderi ale construcţiilor s-au înregistrat în Slovenia cu -6,8%, Ungaria cu -3,8% și Slovacia cu -3,5%.
Statistica anuală pentru intervalul octombrie 2015 – octombrie 2016 arată un avans de 2,2% al producţiei în construcţii în zona euro ca urmare a avansului construcţiei de clădiri cu 2,7% și al construcţiilor inginerești cu 0,2%.
În statele UE creșterea anuală de 1,1% este ca urmare a avansului cu 2,6% a construcţiei de clădiri în timp ce construcţiile inginerești au scăzut cu -5%.
Cele mai mari creșteri anuale ale construcţiilor s-au înregistrat în Suedia și Olanda între 8 și 10% în timp ce scăderi semnificative au fost înregistrate în Slovacia cu -22%, Polonia cu -18% și Bulgaria cu -14%.
Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016