Oferte locuri de munca top

Cladiri de cultura, pregatite de reabilitare si modernizare

Două clădiri de cultură din municipiul Baia Mare, anume Cinematograful Dacia și Teatrul Municipal, precum și parcul din vecinătatea acestora sunt propuse spre a fi modernizate.

Aleșii locali au aprobat documentația tehnico-economică, în faza de documentație de avizare a lucrărilor de intervenții. Astfel, procedura de achiziție publică pentru aceste lucrări ar putea fi lansată.

”Am ajuns din perspectiva investițională în faza în care avem documentația tehnico- economică și putem să demarăm procedura de achiziție a proiectării și execuției acestor obiective. Bineînțeles că până la finalizarea procedurilor va trebui să avem parteneriatul stabilit cu Guvernul României, indiferent că vorbim de finanțarea prin fonduri europene sau prin Compania Națională de Investiții”, a declarat primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș,

Cinema Dacia

Printre cele mai importante lucrări la cinema Dacia sunt incluse intervenții structurale, conform Expertizei Tehnice, clădirea fiind încadrată în clasa de risc seismic Rsll. La subsol se vor desface compartimentările existente și se vor reface camere necesare spațiilor tehnice.

Clădirea va fi reabilitată termic și dotată cu echipamente. Corpurile de iluminat vor fi lămpi LED.  Climatizarea spațiilor se va face cu pompe de căldură aer – apă. Ventilația actuală se va înlocui cu una performantă, cu recuperare de căldură de 80%.

La parter se vor desface pereții de compartimentare existenți și se vor reface compartimentări conform planurilor propuse pentru activități de sală cinema/multifuncțională, spații de comerț, alimentație publică, sală atelier, spații pentru grupuri sanitare.

Se va desface tavanul de pe zona fostului atrium (foaier) pentru a reface imaginea interioară inițială a cinematografului cu un hol de intrare pe 3 niveluri. Se va desface jumătatea de jos a tribunelor din sala de cinematograf și se vor monta tribune retractabile. Se va desface pardoseala actuală existentă în zona sălii de cinema și se va realiza o pardoseală orizontala pentru a permite realizarea de evenimente diverse.

Ferma si complex multifunctional, cu peste 4,5 mii mp sc, in autorizare

Se va instala un ascensor pentru persoane care va face legătura între parter și etajele superioare.

Aleile Parcului Dacia se vor reconfigura și se vor realiza noi trasee pavate cu piatră naturală de diferite mărimi și tratamente, așezate pe pat de nisip. Parcul se va echipa cu următoarele dotări: bănci, șezlonguri, coșuri de gunoi, un grup electrogen împrejmuit cu un gard înverzit corpuri de iluminat funcționale și ambientale; loc de joacă pentru copii.

Valoare investiției se ridică la 48.977.720 lei.

Teatrul Municipal Baia Mare

În urma reabilitării clădirii teatrului și, implicit, a sălii principale de spectacole, acesta din urmă va putea acomoda un număr de 299 de spectatori, iar sala secundară de spectacole un număr de 90 de spectatori.

Fresca perimetrală din foaierul Teatrului, realizată de pictorul Nicolae Apostol va rămâne neschimbată.

Valoarea investiției se ridică la 68.198.858 lei.

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/ aprilie  2023

Sus