Oferte locuri de munca top

Cererea de spaţii de retail va creşte în 2015

Sebastian Mahu - Head of Property Management Department DTZ Echinox

Sebastian Mahu, Head of Property Management Department DTZ Echinox

Cererea de spaţii de retail va creşte în România în 2015 datorită îmbunătăţirii consumului atât pentru partea de consum în zona food, cât și non-food în anul care tocmai s-a încheiat.

Creşterea se va manifesta la toate nivelurile, inclusiv în galerii comerciale, parcuri de retail şi malluri de mari dimensiuni. Grupuri precum LPP (Reserved), Debenhams, Marks & Spencer, Pepco, CCC au planuri importante pentru România, potrivit consultantului DTZ Echinox.

Sebastian Mahu, Head of Property Management Department în cadrul DTZ Echinox, a menționat: “Observăm o atenție sporită din partea unor retaileri din regiune, mai ales din Polonia și Turcia, care atingând un plafon maxim în țările de origine, decid să se extindă în România datorită similarităților consumatorilor, dar și datorită unei stabilități economice validate în ultimii ani”.

Principalele arii care au cunoscut creșteri în 2014 sunt zonele de decorațiuni, fashion și servicii, însă performerul anului este zona de electronice, care la opt ani de la boom-ul pieței, simte o revigorare puternică. Chiar și pe fondul creșterii zonei de online, retailul brick & mortar pentru electronice și-a consolidat vânzările marjând pe nevoia oamenilor de a înlocui aparatura depășită tehnologic.

Shopping City Suceava a înregistrat pentru anul 2014 o creștere a cifrei de afaceri de 11,76% în comparație cu 2013, ultimele trei luni fiind motorul principal al creșterii. Aceleași rezultate pozitive au fost afișate și la Felicia Iași, unde pentru luna noiembrie creșterea comparativă cu 2013 a fost de 14.85%, iar media pe ultimele 3 luni a fost de 7%. În acest context putem menționa că luna septembrie, datorită vremii, a fost singura lună care a avut o traiectorie asemănătoare cu 2013.

La fel s-a întâmplat și la Shopping City Sibiu unde rezultatele anuale sunt la +6.48%, iar  luna noiembrie la aproximativ +9%. Creșteri importante s-au înregistrat și la Jupiter City Pitești unde creșterea medie pentru perioada iulie – octombrie a fost de 33%, centrul simțind din plin îmbunătățirea mixului de chiriași din ultima perioadă.

La Promenada Târgu Mureș creșterile au fost de 12.68% pentru 2014, luna noiembrie fiind ca în majoritatea cazurilor unul din polii de creștere, în timp ce Uvertura Botoșani a avut creșteri de 12,94%.

Sus