Centrul comercial Veranda, dezvoltat de Prodplast Imobiliare în zona Obor, va fi gata toamna viitoare.
Clădirea va avea o suprafaţă construită de 66.700 de metri pătraţi, respectiv o suprafaţă închiriabilă de peste 25.000 de metri pătraţi, dispusă pe două niveluri.
Veranda va găzdui circa 100 de spaţii comerciale. Aproximativ 80% din suprafaţa centrului comercial este deja închiriată, a precizat Andrei Pogonaru, managerul proiectului Veranda şi membru al consiliului de administraţie Prodplast Imobiliare.
Lucrările de excavaţii au fost deja realizate de compania Apolodor, fiind atins nivelul proiectat al săpăturii.
Constructorul Bog’Art continuă proiectul în calitate de antreprenor general.
Lucrările la fundaţie şi structură urmează să fie încheiate până în luna aprilie.


