Solplanet x AeroFix

Cazinoul din Constanta, din nou în licitație

Cazinoul din Constanţa urmează să fie restaurat după încheierea contractului de achiziţii publice scos la licitaţie de către Compania Nationala de Investitii. Durata licitaţiei electronice, runda 1, este de o zi, din 23 până pe 24 noiembrie 2016

Valoarea totală estimată a contractului pentru Consolidarea şi restaurarea Cazinoului din Constanţa este de 31,6 milioane de lei.

Contractul presupune elaborarea proiectului tehnic, a documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţie, a detaliilor de execuţie, asistenţa tehnică pe durata executării lucrărilor din partea proiectantului şi execuţia lucrărilor aferente consolidării şi restaurării clădirii.

Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut cu un pas minim de licitare de 316.089 de lei.

Autorităţile locale din Constanţa au încercat să reabiliteze clădirea în 2006 însă demersurile au fost blocate. În anul 2007 Cazinoul a fost concesionat pe o perioadă de 49 de ani, dar după numeroase tergiversări clădirea a intrat înapoi în proprietatea autorităţilor.

În anul 2014 Cazinoul a fost transferat în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii.

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016

Sus