Mai multe parcuri fotovoltaice sunt prevăzute să fie înființate pe teritoriile administrative ale localităților din același județ. Aceste proiecte fac parte dintr-o investiție mult mai amplă ce vizează realizarea unei centrale electrice fotovoltaice, cu puterea totală de peste 300 MW. …
Citeste mai mult 
Mai multe hale industriale vor fi construite in provincie
Sectorul industrial al pieței imobiliare se dezvoltă continuu, mai multe investiții fiind propuse să fie realizate în diferite zone din țară. Două astfel de proiecte vizează edificarea mai multor hale, cu spații de depozitare și pentru prestări servicii. Ambele proiecte …
Citeste mai mult 
Unitati medicale, proiecte noi ale investitorilor autohtoni
Firme locale, specializate în activități de asistență medicală, intenționează să edifice unități medicate, proiectele fiind pe cale să obțină autorizația de construire. Una dintre documentații prevede realizarea unei clădiri cu șase niveluri, cu funcțiunea de clinică medicală. Cel de-al doilea …
Citeste mai mult 
Sali pentru evenimente vor fi realizate de antreprenori locali
Proiecte de investiții în realizarea unor săli de evenimente au ajuns în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Acestea vor fi realizate în orașe din același județ. Documentațiile mai prevăd să fie realizate anexe, parcări și împrejmuirea terenurilor. Ambele planuri …
Citeste mai mult 
Proiecte rutiere, de peste 23 mil euro, intr-un mare municipiu
Mai multe lucrări sunt propuse să fie executate pentru modernizarea unor căi importante de circulație dintr-un municipiu. Proiectele vizează și construirea a două poduri, valoarea totală a investiției fiind estimată la o sumă ce depășește 23 milioane de euro. Ambele …
Citeste mai mult 
Constructii desfiintate, de pe o platforma industriala
Vor fi demolate construcții Parter cu suprafața construită de 22.772 mp și clădiri multietajate cu suprafața construită desfășurată de 14.564 mp. Acestea se află pe mai multe parcele de teren dintr-un mare municipiu și fac parte dintr-o fostă platformă industrială. …
Citeste mai mult 
Unitati de cazare turistica vor fi dezvoltate de antreprenori locali
Două hoteluri urmează să fie construite de către investitori locali. Documentațiile ambelor proiecte parcurg pașii necesari în vederea obținerii autorizației de construire. Unul dintre planurile de investiții vizează edificarea unei clădiri cu opt niveluri, iar cel de-al doilea a unei …
Citeste mai mult 
Hale cu spatii de productie pentru dezvoltarea activitatii unor firme locale
Firme locale vor investi în dezvoltarea activității lor, documentațiile acestor proiecte fiind pe cale de a obține autorizația de construire. Prima documentație vizează edificarea unei hale cu spații de producție, pentru birouri și dotări anexe. Cel de-al doilea plan de …
Citeste mai mult 
Viitoare hala de depozitare, cu peste 3,5 mii mp sc
Un nou proiect de investiții în construirea de spații industriale este pregătit de antreprenori străini pentru a fi realizat în provincie. Documentația acestui proiect prevede edificarea unei hale de depozitare, cu suprafața de peste 3,5 mii mp, și a unor …
Citeste mai mult 
Unitate industriala noua, cu aproape 8 mii mp sc, in apropierea unui municipiu
În planul de investiții al unei firme locale din domeniul producției figurează edificarea a aproape 8 mii mp de noi spații pentru desfășurarea activității sale. Proiectul are în vedere realizarea unei hale de producție și depozitare, ce va cuprinde și …
Citeste mai mult 

