Va fi reevaluată oferta desemnată câștigătoare în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui lot de lucrări inginerești, cu o valoare estimată de aproape 8 milioane de euro. Aceasta după ce doi dintre participanții la aceeași procedură au …
Citeste mai mult 
Lucrari ingineresti de peste 19 mil euro, subofertate
Pentru două loturi de lucrări inginerești, cu o valoare estimată cumulată ce depășește 19 milioane de euro, a fost depusă câte o singură ofertă, de către aceeași asociere de firme. Contractul va fi finanțat din fonduri europene nerambursabile, prin intermediul …
Citeste mai mult 
Centura Beius: A fost semnat contractul pentru etapa a doua
Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru etapa a doua de construire a centurii municipiului Beiuș a fost semnat. Valoarea contractului este de aproape 3 milioane de euro. „Săptămâna viitoare vom semna ordinul de începere a proiectării, până la …
Citeste mai mult
CNAIR, obligata sa remedieze documentia de atribuire a unui mare contract rutier
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA a fost obligată să modifice/completeze și clarifice documentația de atribuire a unui mare proiect de infrastructură rutieră. Procedura de achiziție publică lansată pentru atribuirea acestui contract este în prezent suspendată. Este vorba …
Citeste mai mult 
Mai multi constructori, interesati de un proiect rutier de aproape 10 mil euro
Un constructor a încercat să obțină reevaluarea ofertei sale depusă în cadrul procedurii de atribuire pentru proiectarea și execuția unui important proiect rutier. Lucrările prevăzute au o valoare de aproape 10 milioane euro. Este vorba despre contractul ce are ca …
Citeste mai mult 
VO Timisoara Sud: A fost ales constructorul care va finaliza lucrarile
A fost desemnată câștigătoarea contractului pentru finalizarea lucrărilor de construire a Variantei Ocolitoare Timișoara Sud. Oferta câștigătoare are valoarea de 383,84 milioane de lei, fără TVA. Lucrările trebuie finalizate în termen de maxim un an de la emiterea Ordinului de …
Citeste mai mult
DX Filiasi – Lugoj: A fost semnat primul dintre cele patru contracte pentru SF-uri
Contractul ce vizează elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar construirii primului lot din drumul de mare viteză Filiași – Lugoj a fost semnat. Valoarea contractului este de 21,05 milioane de lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este din fonduri …
Citeste mai mult
Un constructor a creat prejudicii de imagine si materiale C.N. Aeroporturi Bucuresti
Din cauza lipsei de activitate a constructorului cu care Compania Națională Aeroporturi București SA (CNAB SA) a încheiat un contract pentru lucrări de întreținere și reparații ale terminalelor și remedierea clădirilor a fost creat un prejudiciu de imagine, susțin reprezentanții …
Citeste mai mult
Autostrada Transilvania: Un nou constructor pentru sectiunea Chiribis – Biharia
A fost desemnat câștigătorul contractului pentru construirea secțiunii Chiribiș – Biharia a Autostrăzii Transilvania. Decizia a fost luată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere după finalizarea procesului de evaluare a ofertelor. Câștigătorul este asocierea de constructori și proiectanți …
Citeste mai mult
Contracte de 285 mil euro, ofertate de un numar mare de firme
În timp ce pentru unele contracte de construcții din fonduri publice se întâmplă să fie depusă o singură ofertă sau chiar să nu fie depusă nicio ofertă, iată că lucrările de un anumit tip atrag un număr mare de oferte. …
Citeste mai mult 

