Solplanet x AeroFix

Cat costa locuintele noi in zona Politehnica din Bucuresti

Prețurile locuințelor din zona Politehnica, București, din ansambluri noi aflate în curs de finalizare, variază între 45.300 euro pentru un studio de cira 35 mp utili și 105.500 euro pentru un apartament cu trei camere de 80 mp utili.

Cu toate că Palatul Cotroceni și parcurile din proximitate limitează, mai mult sau mai puțin, spațiul pe care se poate construi, investitorii au demarat procedurile pentru livrarea a cel puțin 650 de apartamente. Dată fiind poziționarea, proiectele rezidențiale vizează preponderent construcția de blocuri.

 

Studio de la 45.300 euro în Politehnica Park Residence

Cele patru clădiri ale ansamblului Politehnica Park Residence din str. Economu Cezărescu, nr. 52 au fost deja ridicate, într-un regim de înălțime P + 9 Etaje, și vor fi finalizate în două faze.

Dintre cele peste 400 de apartamente – 204 studiori și 230 apartamente cu două camere – care vor fi livrate, 85% au fost deja vândute.

În prima fază, au fost construite și finisate două dintre clădiri. În prezent, se așteaptă realizarea racordurilor la utilități. Termenul de finalizare este luna februarie.

În a doua fază, au fost ridicate alte două blocuri. Cu toate acestea, stadiul lucrărilor nu este la fel de avansat pentru că, în prezent, se lucrează la interior. Pentru aceste clădiri, termenul de finalizare este luna mai, cu o posibilitate de prelungire de 30 de zile.

În ceea ce privește prețurile de vânzare, oferta lunii ne propune un studio de Tip 9. Acesta poate fi achiziționat cu 43.150 de euro + 5%TVA (45,307 euro). Locuința are o suprafață construită de 43,9 mp, o suprafață utilă de 34,7 mp, la care se adaugă un balcon de 4,2 mp. Bucătăria se întinde pe 5,5 mp, baia pe 4,2 mp și camera de zi pe 19,3 mp. Camerele sunt inter-conectate de un hol de 1,8 mp.

Un apartament cu două camere Tip 1 are o suprafață construită de 42,8 mp și una utilă de 35,7 mp. Camera de zi măsoară 11,6 mp, dormitorul 10,2 mp, bucătăria 7,2 mp, iar baia 4,1 mp. Legătura între camere se face printr-un hol de 2,6 mp. Locuința poate fi achiziționată la prețul promoțional de 57.685 de euro + TVA. După expirarea ofertei, costurile se vor ridica la 60.565 euro + TVA.

 

105.500 euro pentru apartament cu 3 camere 

Un bloc cu regimul de înălțime subsol + parter + 12 etaje urmează să fie livrat primăvara aceasta pe Bd. Iuliu Maniu, nr. 9 (Cotroceni Politehnica Residence) în sectorul 6, București

Structura este deja finalizată, iar, în prezent, se lucrează la finisajele de pe casa scării. Termenul de finalizare este luna mai.

La finalizare, clădirea va pune la dispoziția celor interesați 240 de apartamente, împărțite pe două scări. Vânzările au început încă din stadiul de proiect, mai exact în august 2016. Astfel, locuințele au fost vândute în proporție de 70%.

Spre exemplu, o garsonieră Tip A poate fi achiziționată cu 46.600 de euro. Locuința se întinde pe o suprafață utilă de 35,5 mp (suprafață construită 46,15 mp) și este compusă dintr-un hol de 5,75 mp, o bucătărie de 6,6 mp, o cameră de zi de 16,85 mp, o baie de 4,15 mp, o logie de 2,15 mp.

Mai departe, pentru un apartament cu două camere de Tip A costul se ridică la 79.000 de euro. Locuința are o suprafață utilă de 60,35 mp, într-o suprafață construită de 78,45 mp. Apartamentul are un hol de 8,4 mp, o bucătărie de 9 mp, o cameră de zi de 20,7 mp, o baie de 4 mp, un dormitor de 12,35 mp și o logie de 5,9 mp.

Prețul unui apartament cu trei camere de Tip A este de 105.500 de euro. Locuința are o suprafață construită de 104,9 mp, dintre care 80,7 mp utili. Aceasta este alcătuită dintr-un hol de 8,4 mp, o bucătărie de 9 mp, o cameră de zi de 20,7 mp, o baie de 4 mp, un dressing de 3,1 mp, un dormitor de 12,55 mp, o baie de 4,7 mp, un dormitor de 12,35 mp și o logie de 5,9 mp.

 

TopJobs –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus