În ultima ședința din anul 2017, Guvernul a aprobat proiectul unui Memorandum privind demararea pregătirii unui portofoliu de proiecte de transport ce urmează să fie implementate în perioada 2018 – 2027. Proiectul a fost inițiat de Ministerul Transporturilor împreună cu Ministerul Dezvoltării.
Valoarea totală a proiectelor prevăzute prin acest memorandum se ridică la 12,19 miliarde de euro.
Proiectele vor fi finanțate atât din fonduri europene, cât și din fonduri rambursabile de la instituțiile financiare internaționale, cum ar fi Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții.
În memorandum sunt incluse proiecte strategice identificate ca prioritare din Master Planul General de Transport al României, astfel:
Pentru sectorul rutier
- Sectorul de autostradă Brașov – Bacău -Pașcani-Iași-Ungheni (+pod Ungheni), în lungime de 336,5 km și o valoare totală de 3.080 Milioane EUR;
- Proiectul de drum Transregio Brașov-Târgu Mureș, în lungime de 161 km și o valoare totală de 102 Milioane EUR;
- Proiectul de autostradă Brașov – Făgăraș – Sibiu, în lungime de 120 km și o valoare totală de 816,44 Milioane EUR;
- Proiectul de drum expres Buzău – Brăila/ Focșani- Brăila – Constanța, în lungime de 361,7 km și o valoare totală de 1.823 Milioane EUR;
- Proiectul de drum expres – Drum expres Sudului București – Craiova – Lugoj, în lungime de 397 km și o valoare totală de 2.514 Milioane EUR;
Pentru sectorul feroviar
- Proiectul reabilitare cale ferată Coșlariu – Cluj Napoca ––Suceava- Pașcani, în lungime de 488 km și o valoare totală de 1.941 Milioane EUR;
- Proiectul reabilitare cale ferată București – Craiova, în lungime de 142 km și o valoare totală de 227 Milioane EUR;
- Proiectul reabilitare cale ferată București – Ploiești – Iași, în lungime de 462 km și o valoare totală de 1.687 Milioane EUR;
Proiectele prevăzute în memorandumul aprobat pe 28 decembrie 2017 completează proiectele a căror pregătire și implementare este deja demarată, și anume Autostrada Sibiu-Pitești, Autostrada Transilvania, Centura București, Reabilitare CF Simeria – Km 614, CF Brașov – Sighișoara și CF Predeal – Brașov.
Citiți și:
Stadiul proiectului de modernizare a Salii Palatului din Bucuresti
In Bucuresti, un israelian dezvolta proiecte rezidentiale si de birouri
Cititi revista ARENA Constructiilor
ARENA Constructiilor nov – dec 2017 (click aici)![]() |
ARENA Constructiilor , oct 2017 (click aici) ![]() |



