Oferte locuri de munca top

Bugetul CJ Arges prevede aproape 313 mil lei pentru infrastructura rutiera

Aproximativ jumătate din bugetul Consiliului Județean Argeș pe acest an este direcționat către investiții.

Veniturile totale prevăzute sunt de 749,27 milioane lei. În același timp, bugetul pe 2026 prevede cheltuieli de 859,97 milioane lei, din care 51% sunt pentru funcționare și 49% pentru dezvoltare.

Sume importante sunt alocate pentru investiții în infrastructura rutieră.

Astfel, au fost prevăzute circa 312,98 milioane lei pentru lucrări de investiții și întreținere pe drumuri județene, documentații tehnico-economice și alte cheltuieli de natura investițiilor, proiecte cu finanțare nerambursabilă. Din această sumă, peste 277,23 milioane lei sunt pentru dezvoltare, iar 35,75 milioane lei sunt pentru secțiunea de funcționare.

Deficitul secțiunii de dezvoltare este 110,7 milioane lei. Această suma este acoperită integral din excedentul bugetului local pe 2025.

„Un buget echilibrat și responsabil cu o direcție fermă spre dezvoltare. Acest buget confirmă direcția noastră: investiții consistente, atragerea de fonduri europene și rezultate concrete pentru județul Argeș”, a declarat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.

Consiliul Județean Argeș își ”consolidează poziția de lider regional în atragerea de fonduri europene și guvernamentale”.

În 2026, ponderea fondurilor externe nerambursabile ajunge la 24%, ”confirmând capacitatea administrației de a transforma resursele europene în investiții pentru infrastructură, sănătate, educație și servicii publice”.

Structura bugetului reflectă prioritățile de dezvoltare ale județului:

37,78% – transporturi și infrastructură (din rețeaua de circa 1.200 km de drumuri județene); 24% – asistență socială; 11,4% – cultură, recreere și culte.

După cum apreciază reprezentanții CJ Argeș, structura investițiilor arată o utilizare eficientă a resurselor: 62% fonduri externe; 23,49% buget de stat; 14,6% buget local.

În ultimii 5 ani, au fost atrase peste 100 milioane euro pentru dezvoltarea județului.

Chiar și în condițiile unui deficit de personal de 75 de posturi, Consiliul Județean Argeș a menținut performanța administrativă și a rămas constant pe primul loc în regiunea Sud-Muntenia la atragerea de fonduri.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2026

3 Comentarii

  1. Alexandru B said:

    Bună ziua!
    Sigur ca este bine sa fie alocate fonduri pentru întreținerea drumurilor. Dar, o intrebare: cum sunt plătite firmele (personalul) care se ocupa de această activitate?
    Își încep lucrul nu neapărat de la începutul săptămânii și în niciun caz mai devreme de ora 9.00. Urmează terminarea zilei în jurul orei 14.00.
    Avansul zilnic, cu maximă indulgenta 3-400 de metri zilnic.
    Păi o fi bine, pai o fi rău? Plătim, plătim impozite și taxe stimați concetățeni.

  2. GIGI PETRESCU said:

    Foarte rău daca 51% sunt cheltuieli dd funcționare si numai 49 % pentru investiții.
    Trebuia sa fie acest raport măcar invers di nici atunci nu era o situație foarte bună, dar cum șeful grupări interlope din fruntea Cj Argeș vrea sa isi mențină toți membrii găști in functii foarte bine platite, atunci se explica situația…
    In judetul Argeș trebuie realizata o schimbare profunda la toate nivelurile administrației daca vrem ca acest judet sa se dezvolte si sa ofere tinerei generații locuri de munca bine platite si condiții sociale si economice normale.

  3. Ion I said:

    Cand va aloca C J bani pt a duce macar 5 basculante de piatra pe D.J Vedea – Moraresti sa putem circula macar cu viteza 2 ? Stiu cum este drumul Vedea – Salistea, dar ce facem pana la Uda de Sus ? Haideti sa rezolvam aceasta problema ,nu unii asfalt si altii gropi. Si noi platim impozite si rovigneta.


Etichete:
Sus