Noi corpuri de clădire cu funcțiune mixtă urmează să fie edificate în cadrul unui ansamblu imobiliar dintr-un municipiu. Blocurile propuse vor avea regim mare de înălțime și vor cuprinde, în total, peste 180 de unități locative. Acest proiect parcurge în …
Citeste mai mult 
Unele majorari de pret, operate de producatorii de betoane
O nouă scumpire a materiilor prime necesare pentru fabricarea betoanelor – ciment și agregate minerale – a avut loc în acest an. Astfel, unii dintre producătorii de betoane au fost nevoiți să majoreze și ei prețurile. Chiar și așa cererea …
Citeste mai mult 
Viitoare centrala electrica fotovoltaica, de peste 300 MW
Mai multe parcuri fotovoltaice sunt prevăzute să fie înființate pe teritoriile administrative ale localităților din același județ. Aceste proiecte fac parte dintr-o investiție mult mai amplă ce vizează realizarea unei centrale electrice fotovoltaice, cu puterea totală de peste 300 MW. …
Citeste mai mult 
Mai multe hale industriale vor fi construite in provincie
Sectorul industrial al pieței imobiliare se dezvoltă continuu, mai multe investiții fiind propuse să fie realizate în diferite zone din țară. Două astfel de proiecte vizează edificarea mai multor hale, cu spații de depozitare și pentru prestări servicii. Ambele proiecte …
Citeste mai mult 
Unitati medicale, proiecte noi ale investitorilor autohtoni
Firme locale, specializate în activități de asistență medicală, intenționează să edifice unități medicate, proiectele fiind pe cale să obțină autorizația de construire. Una dintre documentații prevede realizarea unei clădiri cu șase niveluri, cu funcțiunea de clinică medicală. Cel de-al doilea …
Citeste mai mult 
Sali pentru evenimente vor fi realizate de antreprenori locali
Proiecte de investiții în realizarea unor săli de evenimente au ajuns în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Acestea vor fi realizate în orașe din același județ. Documentațiile mai prevăd să fie realizate anexe, parcări și împrejmuirea terenurilor. Ambele planuri …
Citeste mai mult 
Vor incepe lucrarile pe Lotul 4 al CF Caransebes – Timisoara – Arad
A fost dat startul modernizării lotului 4 al liniei feroviare Caransebeș -Timișoara – Arad. Aceasta odată cu emiterea Autorizației de Construire pentru lucrările pe cei 48,08 km, între Ronaț Triaj și Arad, dar și pe cei 6,17 km de cale …
Citeste mai mult
Nevoia de forta de munca va fi anticipata prin ReCONECT
Anticiparea nevoii de competențe și crearea unui mecanism integrat de corelare a sistemului de educație cu cererea de pe piața forței de muncă din țara noastră reprezintă scopul platformei ReCONECT. O nouă hotărâre aprobată ieri de Guvern a stabilit autorităţile …
Citeste mai mult
Restructurarile din Ministerul Dezvoltarii, aprobate de Guvern
Guvernul a aprobat o nouă restructurare în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Schimbările vor fi realizate la nivel de organizare, în acord cu măsurile de disciplină economico-financiare stabilite de Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare. Astfel, este …
Citeste mai mult
Reabilitarea cladirilor publice: ajutari de pret si plata unor avansuri
Mai multe modificări vor fi realizate în cadrul ghidului de finanțare a Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice. În contextul aprobării bugetului de venituri și cheltuieli al Fondului pentru mediu pentru anul 2024, …
Citeste mai mult

