Urare An Nou 2024

Ar putea fi terminate in 2023 lucrarile pe circa 170 km de drumuri nationale

Dacă anul acesta ne așteptăm să fie finalizați 65 km de autostradă, în ceea ce privește modernizarea drumurilor naționale am putea fi ceva mai optimiști.

Asta pentru că pentru circa 170 de km de drum național ar urma să fie finalizate lucrările de modernizare.

Mai mulți constructori români încearcă să arate că pot termina la timp proiecte rutiere importante.

Pentru multe din aceste proiecte au fost operate ajustări semnificative ale prețurilor contractelor.

DRPD Iași: DN28B, Târgu Frumos – Botoșani

În luna august a acestui an este prevăzută finalizarea lucrărilor de modernizarea a acestui tronson de drum național (km 0+000 – km 76+758).

Contractul pentru modernizarea secțiunii de 71,51 km a fost atribuit asocierii Aqua Parc SRL – Mavgo Holding SRL – Vahostav – SK AS – Trameco SA.

Autorizația de construire a fost emisă în mai 2021 iar în noiembrie 2022 stadiul fizic al lucrărilor era de 62%. Cel financiar era de 47%.

Valoarea contractului a fost actualizată în octombrie anul trecut la 315.780.875 lei fără TVA, majorarea fiind de peste 18% față de prețul inițial.

Noua denumire a Aqua Parc SRL din Slobozia, județul Neamț este Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL.

TOPUL DRUMARILOR

DRDP Iași: DN29D Botoșani – Stefănești

Lucrările de modernizare a DN29D Botoșani – Ștefănești (km 2+800 – km 18+500 și km 18+800 – km 48+146) urmează să fie finalizate în aprilie 2023.

Antreprenorul este Asocierea Autotehnorom SRL – OPR Asfalt SRL – Obras Publicas-Y Regadios SA – Evalcons Tech SRL.

Stadiul fizic al lucrărilor era de 75% în noiembrie 2022 iar cel financiar era de 74%.

Autorizația de construire este din ianuarie 2021.

Contractul pentru modernizarea celor peste 45 km are valoarea 257.933.288 lei fără TVA, potrivit ultimei actualizări din 31 decembrie 2022. După cele trei actualizări prețul contractului a fost majorat cu aproape 24% față de cel inițial.

DRDP Craiova: DN6 Alexandria – Craiova, lot 2: km 132+435 – km 185+230 (relicitat)

Sectorul de drum se desfășoară de la limita dintre județele Teleorman și Olt până la limita dintre județele Olt și Dolj.

Ordinul de începere a fost emis de către supervizor (DRDP Craiova) în 2 mai 2022. În luna noiembrie stadiul fizic era de peste 26%, iar cel financiar de 16%.

Proiectul ar urma să fie finalizat în noiembrie 2023.

Lucrările de reabilitare sunt executate de antreprenorul turc Ozaltin Insaat Ticaret Ve Sanayi Anonim Sirketi.

Această secțiune are lungimea de 48,009 km.

Valoarea totală a contractului semnat anul trecut este de 317,44 milioane de lei, fără TVA.

DRDP Timișoara: DN69: legătură între autostrada A1 Arad – Timișoara – DN69

Drumul de legătură între autostrada A1 Arad – Timișoara – DN69 are lungimea de 9,9 km.

Contractul a fost semnat pe 1 februarie 2021 cu antreprenorul italian Todini Costruzioni Generali SPA.

Perioada contractuală este de 2 ani (6 luni proiectare și 18 luni execuție).

Puțin probabil să fie respectat termenul de finalizare prevăzut pentru aprilie 2023, având în vedere că în noiembrie 2022, stadiul fizic al proiectului era de 20,17%.

Constructorul italian are deja două certificate constatatoare negative și ”dacă nu se mobilizează riscă rezilierea contractului și plata de penalități”, potrivit reprezentanților CNAIR.

Valoarea contractului este de 189,57 milioane de lei fără TVA.

Oferta castigatoare pentru un contract de 29 mil euro

DRDP Constanța: DN21 Drajna pasaj superior km 105+500

Pentru lucrările la pasajul superior pe DN21 de la Drajna, progresul fizic era de 70% la finele lunii noiembrie.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a declarat anul trecut că sunt șanse mari ca Pasajul de la Drajna (2,74 km) să fie deschis mai devreme decât prevede contractul (iunie 2023), dacă antreprenorul va menține ritmul de lucru

Contractul a fost încheiat în 17 februarie 2021, cu antreprenorul Arcada Company din Galați. După două ajustări valoarea lui a ajuns la peste 120,67 milioane lei fără TVA, mai mare cu circa 23% față de prețul inițial.

Pasajul de la Drajna va traversa DN3A și linia de cale ferată București – Constanța. Acesta face parte din proiectul drumului expres TransRegio Galați – Brăila – Drajna – A2 – Chiciu (Călărași).

DRDP Iași: DN2L Soveja – Lepșa

Lucrările de modernizare a tronsonului de 16,11 km din DN2L Soveja – Lepșa (km 60+165 – km 76+277) ar urma să fi finalizate la finele acestui an sau începutul anului viitor.

Stadiul fizic al lucrărilor este de 40%, potrivit CNAIR.

Asocierea Lemacons Galați (lider)  – Trameco – Citadina 98 a câștigat contractul în  iulie 2020, cu valoarea de peste 106,5 milioane lei fără TVA

Încă nu a fost anunțată ajustarea prețului acestui contract.

DRDP Brașov: DN73 Pitești – Câmpulung – Brașov

Pe cei peste 103km ai DN73 Pitești – Câmpulung – Brașov (km 13+800 – km 42+850, km 54+050 – km 128+250) nu se execută lucrările de modernizare programate întrucât asocierea Azvi SA – Straco Grup SRL – Tractebel a cerut rezilierea contractului.

În prezent este în curs de avizare proiectul tehnic. În câteva luni se va scoate la licitație direct contractul de execuție pentru restul lucrărilor, potrivit CNAIR.

Stadiul fizic al lucrărilor este de aproape 50%.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie  2022

Sus