Toate proiectele de construcții și investiții publice necesită o implementare accelerată pentru a fi încheiate la timp, motiv pentru care lichiditatea companiilor ce au în portofoliu asemenea proiecte este esențială, consideră constructorii germani, membri ai Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România).
Aceștia atrag atenția asupra implicațiilor măsurilor fiscal-bugetare adoptate recent de guvern, cu privire la lichiditatea firmelor din branșă și, implicit, la viitoarele investiții.
Reglementările în cauză se referă la modificările legislative ale Codului Fiscal – Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung și Ordonanța 90/2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023.
„Majoritatea companiilor angrenate, precum și subcontractorii și furnizorii acestora activează de regulă pe mai multe tipuri de contracte. Chiar dacă intenția reducerii ritmului și volumului plăților nu prevede să afecteze proiectele finanțate din fonduri europene, considerăm că măsurile impuse prin OUG 90/2023 pot crea serioase dezechilibre și posibile insolvențe în rândul acestora, cu impact asupra întregii branșe, dar mai ales asupra companiilor mici, care execută proiecte de mică amploare și care vor fi în mod evident sistate. Efectele se vor manifesta în lanț și în alte domenii din economia națională”, spun antreprenorii din construcții.
Celor de mai sus li se adaugă eliminarea unor facilități fiscale cu efect imediat, în urma modificării Codului Fiscal.
Această măsură pune presiune suplimentară pe antreprenori, prin faptul că sporește instabilitatea pieței forței de muncă în domeniul construcțiilor.
Astfel, companiile care vor decide să nu compenseze din fonduri proprii scăderea salariului tuturor angajaților sau care nu au posibilitatea reală de a proceda astfel (exceptând obligația creșterii salariului minim) riscă să piardă forță de muncă.
Cei care vor decide să o facă, vor cunoaște în mod real pe termen mediu o creștere de până la 14,5% a costurilor cu salariile și nu conform sintagmei de ”doar 10% CASS”.
Toate aceste efecte și creșteri ale costurilor se vor resimți în perioada următoare. Profiturile vor scădea, investițiile vor scădea, dar și creșterile salariale pentru combaterea efectelor inflaționiste vor fi limitate.
Nu în ultimul rând lipsa de predictibilitate determină scăderea interesului sau slăbirea capacității unor companii de a activa pe piață.
„O piață care nu este competitivă duce la prețuri nesustenabile sau la proiecte care riscă să nu fie duse până la capăt” mai explică antreprenorii germani.
Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023