Oferte locuri de munca top

Firmele cu activ net sub jumatate din capitalul social ar putea restitui imprumuturile asociatilor in anumite conditii

Mărime text

Firmele cu activ net sub jumatate din capitalul social ar putea restitui imprumuturile asociatilor in anumite conditiiRestituirea împrumuturilor acordate firmelor de către asociați și acționari ar putea fi permisă, în anumite condiții, inclusiv societăților cu activ net sub jumătate din capitalul social subscris, potrivit unei propuneri legislative de modificare a Legii societăților, adoptată astăzi de Senat.

Propunerea a fost inițiată de mai mulți senatori și deputați AUR. Aceasta a fost adoptată de Senat cu 60 de voturi pentru,10 voturi împotrivă și 19 abțineri.

Rambursarea împrumuturilor, condiționată de plata datoriilor

Forma inițială prevedea că restituirea împrumuturilor acordate de asociați sau acționari nu este considerată distribuire de profit și poate fi realizată chiar dacă activul net al societății scade sub jumătate din capitalul social.

Dar forma amendată de Comisia juridică din Senat introduce condiții explicite pentru efectuarea plăților.

Astfel, societățile care, potrivit situațiilor financiare anuale aprobate conform legii, au activul net mai mic decât jumătate din capitalul social subscris nu vor putea restitui împrumuturile primite de la acționari, asociați sau alte persoane afiliate, în condițiile prevăzute de noua reglementare.

Prin excepție, împrumuturile primite de la acționari sau asociați, evidențiate distinct în contabilitatea societății, vor putea fi restituite integral sau parțial dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții.

În primul rând, la data rambursării, societatea nu trebuie să aibă obligații certe, lichide și exigibile neachitate față de salariați, bugetul general consolidat sau creditorii neafiliați.

În al doilea rând, după efectuarea plății, disponibilitățile bănești ale societății trebuie să fie suficiente pentru acoperirea obligațiilor certe și lichide față de aceste categorii de creditori, cu scadența în următoarele 30 de zile.

Prin urmare, simplul fapt că un asociat a acordat un împrumut societății nu va fi suficient pentru ca acesta să își recupereze banii atunci când firma are capitaluri proprii reduse. Rambursarea va depinde și de situația datoriilor restante, precum și de lichiditățile rămase după efectuarea plății.

Amplu ansamblu imobiliar, pe terenuri de peste 4,5 hectare

Răspundere solidară pentru încălcarea interdicțiilor

Amendamentele prevăd și consecințele nerespectării regulilor privind rambursarea împrumuturilor.

În cazul încălcării interdicțiilor prevăzute de lege, societatea și persoana căreia i-au fost acordate sau restituite împrumuturi cu încălcarea dispozițiilor respective vor răspunde solidar pentru obligațiile bugetare restante ale societății, administrate de organul fiscal central. Răspunderea este limitată la valoarea sumelor acordate sau restituite cu încălcarea interdicțiilor.

Potrivit justificării amendamentului, această prevedere este necesară pentru a evita atragerea răspunderii solidare în cazul unei plăți permise de noua reglementare și, în același timp, pentru a sancționa rambursările realizate cu încălcarea condițiilor legale.

Proiectul a primit avize negative

Propunerea legislativă a primit aviz negativ din partea Consiliului Legislativ și aviz nefavorabil din partea Consiliului Economic și Social. De asemenea, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a transmis un aviz nefavorabil, iar Guvernul a precizat că nu susține adoptarea inițiativei.

În schimb, cele două comisii sesizate pentru raport au decis, cu majoritate de voturi, să propună admiterea proiectului cu amendamentele menționate.

Senatul este prima Cameră sesizată, astfel că, după adoptarea de astăzi, inițiativa legislativă urmează să fie dezbătută și de Camera Deputaților.

Până la finalizarea procedurii parlamentare și intrarea în vigoare a unei eventuale legi, regulile propuse nu modifică regimul juridic aplicabil în prezent.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2026

Are you human? Please solve:Captcha


Etichete:
Sus