
Thomas Bărbuț, cofondator Alto Home
Proiectul rezidențial Alto Home, dezvoltat în vestul municipiului Ploiești, pe strada Târgoviștei nr. 12, primește credit de Libra Bank pentru continuarea lucrărilor.
Thomas Bărbuț, cofondator Alto Home, a declarat: „Finanțarea obținută de la Libra Internet Bank reprezintă o confirmare a valorii proiectului nostru și ne permite să continuăm dezvoltarea acestuia”. Thomas este unul dintre fii lui Marcel Bărbuț (decedat în 2019), fondatorul producătorului de materiale de construcții Adeplast. Compania a fost vândută concernului elvețian Sika.
Valoarea totală estimată a proiectului Alto Home este de aproximativ 50 de milioane de euro, fiind deja realizate lucrări de circa 30 de milioane de euro.
Același investitor a dezvoltat anterior și proiectul Cartier Rezidențial Vest.
Ansamblul Alto Home cuprinde, în total, 13 blocuri și 641 de apartamente, dezvoltate în mai multe etape.
Primele două faze, care însumează opt blocuri și 385 de apartamente, au fost executate și vândute.
Faza 3A, aflată în prezent în lucru, cuprinde două blocuri și 97 de apartamente, în timp ce faza 3B va include trei blocuri și 159 de apartamente, lucrările urmând să înceapă ulterior.
Edificarea a peste 575 de unitati locative, aproape de autorizare
Proiectul include cinci tipologii de locuințe, de la studiouri la apartamente cu două și trei camere. Prețurile pornesc de la 89.900 de euro + TVA.
Printre elementele distinctive ale ansamblului e numără fațadele ventilate cu vată minerală bazaltică și placaje din fibrociment, o soluție constructivă care contribuie la protecția clădirilor și la performanța termică a anvelopei.
Proiectul integrează și ferestrele cu geam triplu și încălzirea în pardoseală.
Finanțarea obținută de la Libra Internet Bank contribuie la susținerea planurilor de dezvoltare ale ALTO Home și la avansarea proiectului din Ploiești.


