Un împrumut de 149,9 milioane de lei va fi contractat de Consiliul Județean Iași pentru finanţarea cheItuielilor (cofinantare şi cheltuieli neeligibile) aferente a cinci proiecte majore din județ.
Banii vor fi repartizați astfel:
– Înfiinţarea centurii uşoare de ocolire a Municipiului laşi: 115.759.201 lei;
Centura Ușoară de Ocolire a Municipiului Iași este împărțită în patru loturi, dintre care două au licitațiile anulate (Lotul 2 Lețcani – Voinești, anulată în octombrie 2025, și Lotul 3 Voinești – Ciurea, anulată în februarie 2026).
Pentru lotul 1 Vânători – Lețcani, contractul de execuție a fost semnat în iulie 2026.
De asemenea, pe Lotul 4 (Ciurea – Tomești și conexiunile Bârnova, 19,26 km), a fost emis pe 5 octombrie ordinul de începere de lucrărilor.
Valoarea estimată a întregului proiect depășește 264,6 milioane de lei (fără TVA), finanțarea nerambursabilă fiind asigurată prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027.
– Creşterea eficienţei energetice a clădirilor din cadrul Unității Medico-Sociale Răducăneni: 7.091.920 lei;
-Creşterea eficienţei energetice a clădirilor din cadrul Centrului de Asistenţă MedicoSocială Bivolari: 6.616.946 lei;
– Reabilitare şi restaurare Muzeul M. Sadoveanu monument istoric: 13.676.000 lei;
– Reabilitare şi restaurare pentru Muzeul C. Negruzzi monument istoric: 6.75 7.000 lei.
Contractarea noii finanțări rambursabile are o maturitate de 10 ani, începând cu anul 2026. Gradul de indatorare total, estimat pentru anul 2026, este de 4,82% (0.68% + 76% + 0.38%).
Potrivit autorităților, fondul Judeţului Iaşi, atât pentru anul în curs cât şi pentru următoarele exerciţii financiare, este limitat.
Astfel, întrucât autoritatea publică judeţeană are în responsabilitate finanţarea cheltuielilor curente pentru desfăşurarea activităţii aparatului propriu, a instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea sa, precum şi a unei multitudini de investiţii prioritare, se impune identificarea unor surse alternative de finanţare în completare, pentru implementarea proiectelor.
Conform proiectului de hotărâre, creditele existente ale Județului Iași sunt:
– BERD (2,48 mil. euro, scadent în aprilie 2027) – grad de îndatorare estimat pentru 2026: 0,68%.
– BCR (47,62 mil. lei, scadent în octombrie 2033) – grad de îndatorare estimat pentru 2026: 3,76%.
– BCR (150 mil. lei, scadent în octombrie 2035) – grad de îndatorare estimat pentru 2026: 0,38%.


