Pentru că ar fi inițiat și desfășurat în mod fictiv procedura de achiziție publică, finalizată prin încheierea a trei contracte cu o societate comercială, în condițiile în care lucrările nu erau în realitate contractate și nici executate, un primar a produs un prejudiciu de peste 3 milioane lei.
Ca urmare, Pavăl Ioan, primar al comunei Dumbrăveni, județul Suceava, a fost trimis în judecată de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava,
Potrivit procurorilor DNA, Pavăl Ioan ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 3,3 milioane de lei, prin plata nelegală a unor facturi antedatate și prin întocmirea mai multor documente adresate Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Cele trei contracte de achiziție publică ar fi avut ca obiect efectuarea unor lucrări de reparații la drumuri de interes local situate pe raza comunei Dumbrăveni.
Pavăl Ioan și-ar fi exercitat în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, desfășurând, în concret, următoarele activități:
– ar fi inițiat și desfășurat în mod ilegal procedura de compensare a creanțelor bugetare cu societatea comercială;
– ar fi aprobat la plată trei facturi antedatate, în valoare totală de 3,16 milioane de lei;
– ar fi formulat și înaintat către ANAF cererea de alocare a unor sume defalcate din TVA, încadrând în mod nelegal debitele în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 107/2024;
– în cursul lunii octombrie 2024, cu prilejul întocmirii și semnării contractelor respective, ar fi falsificat aceste înscrisuri oficiale prin atestarea necorespunzătoare adevărului cu privire la data întocmirii acestora.
Totodată, prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut un folos necuvenit societății comerciale respective, reprezentat de compensarea ilegală a sumei de 3,16 milioane de lei (obligații fiscale principale) și anularea unor obligații fiscale accesorii în cuantum de 144.383 lei.
Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3,3 milioane de lei, la care se vor adăuga accesoriile fiscale calculate până la data recuperării integrale a prejudiciului.
În cauză, procurorii au dispus instituirea unor măsuri asigurătorii față de inculpatul Pavăl Ioan, în vederea recuperării prejudiciului cauzat.
Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava, cu propunerea de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
Procurorii fac precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025


