Oferte locuri de munca top

Reabilitarea DN 19B, in licitatie pana la finele anului

La începutul anului viitor ar urma să înceapă lucrările la drumul național ce leagă nordul Bihorului de județul Sălaj.

Aceasta după stabilirea firmei câștigătoare și semnarea contractului de execuție pentru primii 9 km dinspre Chiribiș ai DN 19B, care au fost scoși la licitație de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, în vederea reabilitării.

Valoarea estimată a lucrărilor este de peste 7 milioane de euro, iar ofertele vor putea fi depuse până în 20 octombrie.

Conform contractului, lucrările trebuie terminate în maxim 10 luni. În toamna anului viitor, acest prim tronson va fi complet reabilitat.

În paralel cu această procedură, studiul de fezabilitate pentru reabilitarea porțiunii următoare, până la limita cu Sălajul, este în faza de avizare la Compania Națională de Autostrăzi.

După obținerea aprobărilor, se va demara procedura de licitație și pentru cel de-al doilea tronson, până la sfârșitul acestui an.

Dacă nu vor fi întârzieri în aceste proceduri de contractare, până la sfârșitul anului viitor ar trebui să se circule în condiții decente și pe acest drum.

DN 19B este unul din drumurile naționale ce traversează județul Bihor pe 20 km, a cărui stare lasă mult de dorit.


Etichete:
Sus