Varianta de traseu a Centurii de ocolire a municipiului Craiova Sud–Vest, DN56–DN6 (marcată cu roșu pe plan) a fost avizată de Consiliul Tehnico-Economic (CTE) al DRDP Craiova.
Cu o lungime de aproximativ 15,04 km, această variantă oferă cel mai bun raport cost -beneficiu dintre cele trei soluții analizate în cadrul Studiului de Fezabilitate, apreciază reprezentanții DRDP Craiova.
Documentația se află în etapa de elaborare a Studiului de Fezabilitate (SF) și urmează să parcurgă etapele următoare de avizare la nivelul CNAIR și al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Totodată, reprezentanții DRDP Craiova au declarat că până la finalul acestei luni trebuie să deschidă Tronsonul 2 Malu Mare – Cârcea (km 4+100 – km 9+889). Contractul pentru Centura Craiova Sud a fost semnat cu antreprenorul Rizzanni, în ianuarie 2022, iar șantierul a fost deschis în luna mai 2022, odată cu emiterea ordinului de începere. Lucrarea trebuia să fie gata la finalul lui 2023.


