O mare companie de retail a achiziționat terenuri în vedere extinderii rețelei sale de unități de desfacere din țara noastră. Terenurile pentru care a semnat ieri contractul de vânzare – cumpărare sunt situate în intravilanul unui municipiu și au suprafața de aproape 1,7 hectare.
Prin contractul de vânzare, proprietarul şi-a asumat obligaţia de a obţine autorizații de construire, în funcţie de care este condiţionată plata tranșelor de preț.
Terenurile cu suprafața de 16.806 mp aparțin dezvoltatorului imobiliar Impact Developer&Contractor.
Acestea sunt situate în municipiul Constanța, județul Constanța.
Cumpărătorul este societatea Kaufland România, potrivit informarii făcute de Impact.
Prețul de vânzare stabilit de părțile contractuale este de 3.193.140 euro plus TVA, echivalentul a peste 15 milioane de lei.
La momentul semnării contractului, societatea Kaufland a plătit 60% din prețul contractului, adică 1.915.884 euro.
Restul de 40% din preț va fi încasat cel târziu până la 1 februarie 2021, sub condiția îndeplinirii de către Impact a obligațiilor menţionate.
Citiți și:
Unda verde pentru dezvoltarea unui proiect de lux intr-o zona selecta a Capitalei
Cum si-au schimbat planurile dezvoltatorii neincrezatori in evolutia pietei
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019


