Oferte locuri de munca top

Locuinte sociale si pentru tineri in zona Gradinari din Iasi

Primăria Municipiului Iași parcurge încă o etapă în cadrul proiectului general de ridicare a locuințelor sociale și pentru tineri în zona Grădinari, unde își vor face loc 16 tronsoane de bloc cu un număr total de 288 de apartamente.

Potrivit documentaţiei tehnice, valoarea totală a investiţiei se ridică la peste 66 milioane lei, abordarea fiind etapizată și cu fonduri de la bugetul local.

În această perioadă, Primăria Municipiului Iași a elaborat proiectul de hotărâre de Consiliu Local privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pe bulevardul Metalurgiei și strada Grădinari, nr. 59-73, aferent construirii de locuințe colective. Suprafaţa terenului studiat prin PUZ este de 25.800 de metri pătrați, blocurile de locuințe urmând a respecta un regim de înălțime de S+P+3E+M.

O prima etapă a programului vizează blocurile pentru tinerii specialiști din Sănătate, destinate închirierii, în zona Grădinari A din bulevardul Chimiei nr.75-77-79-81, unde vor fi 36 de apartamente pe o suprafață de 28.200 metri pătrați.

Spre sfârșitul anului trecut, în urma unei licitații, a fost desemnată câștigătoare firma ElitConstruct SRL, având cea mai bună ofertă financiară.

Valoarea contractului este de 8.849.315 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 30 de luni, din care șase luni reprezintă timpul de realizare a proiectării, iar celelalte 24 de luni – execuția propriu zisă a lucrărilor.

 

Citiți și:

O retea publica de apa potabila si canalizare din Capitala va fi extinsa

Centru de agrement cu piscina si sala pentru evenimente

Nou proiect rezidential, in pregatire in nordul tarii

 

 

 Cititi revista ARENA Constructiilor nr 2/ aprilie 2018cop-1-mare

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2018

ac1-mare

 


Etichete:
Sus