Oferte locuri de munca top

Cresterile de pret la locuinte, printre cele mai mari din Europa

MetroCity AcademieiRomânia se află pe locul 5 în Europa atunci când vine vorba despre creşterea preţurilor pe metru pătrat pe segmentul proprietăţilor rezidenţiale în primul semestru din acest an. Cu toate acestea însă, raportat la costul pe metrul pătrat, România se află pe ultimele locuri în clasament, potrivit unui studiu realizat de RE/MAX în 15 state europene.

Preţurile pentru proprietăţile rezidenţiale din România au crescut, în primele şase luni ale acestui an, cu cca. 5,9% comparativ cu finele lui 2015, ajungând la cca. 900 de euro/mp.

O creştere mai accelerată a preţurilor s-a făcut simţită în Portugalia, 14,3%, Germania – cu un avans de 11,24%, Turcia – 10,68% şi Spania – cu 6,64%. La polul opus se situează ţări precum Slovacia sau Grecia, unde preţurile au scăzut chiar şi cu până la 3%, sau Elveţia, unde majorarea a fost infimă, de sub 1%.

În ceea ce priveşte costul pe metrul pătrat, cele mai mari preţuri se înregistrează în Elveţia, Franţa şi Germania, unde costurile sunt cuprinse între 5.785 euro/mp şi 2.860 euro/mp. România este clasată printre ţările cu cele mai mici preţuri pe metru pătrat, respectiv 900 euro. Costuri mai mici au fost observate în Turcia, unde preţul pe metrul pătrat a fost în primul semestru de doar 534 de euro, Cehia (832 euro), Slovacia (879 euro).

Costurile de închiriere pe segmentul rezidențial a rămas aproape neschimbat în majoritatea statelor. Astfel, în România acesta se situează la cca. 5 euro/mp, la acelaşi nivel ca şi la finele lui 2015. Cele mai mari valori sunt înregistrate în Elveţia (17 euro/mp), Olanda (13 euro/mp), Franţa (12,6 euro/mp) şi Finlanda (12,5 euro/mp). La polul opus se află Turcia – 2,27 euro/mp, Grecia – 4,2 euro/mp, Italia –  cca. 5 euro/mp şi România, cu 5 euro/mp.

1.908 euro/mp, preţul mediu plătit de un european pentru o locuinţă

Piaţa imobiliară din Europa este extrem de diversificată. Cu toate acestea, singurul numitor comun la nivelul Europei este reprezentat de nivelul minim istoric al ratelor de dobândă la creditele imobiliare, fapt ce a determinat o creştere a cererii la nivel rezidenţial şi, de asemenea, a preţurilor.

Astfel, în prima jumătate a acestui an, un european a plătit în medie 1.908 euro/mp pentru achiziţia unei locuinţe, 91% dintre locuitorii ţărilor luate în calcul visând la o proprietate. În ceea ce priveşte chiriile, preţul mediu la nivelul Europei s-a situat în perioada analizată la 8,08 euro/mp, pe segmentul rezidențial.

Peisajul imobiliar european, în următoarele şase luni

Piaţa imobiliară locală şi europeană va fi influenţată de schimbări legislative sau alte tipuri de mişcări geopolitice, cum ar fi Brexit-ul. Astfel, la nivel local, în ceea ce priveşte previziunile pentru următoarele şase luni, preţurile pe metrul pătrat, atât la vânzare cât şi la închiriere, vor rămâne stabile, în timp ce legea dării în plată ar putea avea un efect uşor negativ în numărul de tranzacţii. Cu toate acestea, investiţiile pe segmentul imobiliar din România vor fi în continuare la un nivel ridicat, printre cele mai mari din CEE, conform statisticii.

“Economia şi piaţa imobiliară sunt puternic influenţate de situaţia politică din anumite regiuni. Alte influenţe majore sunt determinate de schimbări legislative locale sau europene, cât şi de evoluţiile dobânzilor pentru creditele imobiliare”, a declarat Michael Polzler, Managing Director RE/MAX Europe.

Cu toate acestea, reprezentantul companiei imobiliare consideră că următoarele şase luni vor aduce o creştere a preţurilor pe segmentul rezidenţial, atât în ceea ce priveşte vânzarea, cât şi închirierea.

 

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor nr 5/ iulie-august 2016

Articole disponibile fara abonament – paginile 33, 40-41, 44-45, 67-68.


Etichete:
Sus