Banner paste 2026

Sorin Maxim, de la MDRAP revine la ADR Vest

Sorin Maxim

Începând de azi, Sorin Maxim a revenit – în calitate de director general – la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, ca urmare a demisiei sale din funcția de secretar de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Decizia de eliberare din funcție, semnată de prim-ministrul DacianCioloș a devenit oficială prin publicarea acesteia în Monitorul Oficial din data de 13 mai 2016.

Domnul Sorin Maxim a ocupat – în perioada 26 ianuarie – 13 mai 2016 funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

În această perioadă s-a realizat lansarea efectivă a cinci priorități de investiții din cadrulProgramului Operațional Regional 2014 – 2020.

Cea de-a 6 prioritate de investiții – cea destinată finanțării microîntreprinderilor – urmează sa fie lansată în viitorul apropiat, schema de minimis fiind deja aprobată de către Consiliul Concurenței. Programul Operațional Regional 2014 – 2020 reprezintă, prin prioritățile de investiții deja lansate, programul de finanțare cu cele mai importante sume de bani disponibile pentru accesare, în acest moment.

 

 

 

 


Etichete:
Sus