Oferte locuri de munca top

Patru mii de apartamente pentru corporatisti sunt in constructie in zona Aviatiei din Capitala

Aproximativ 4.000 de apartamente sunt în construcție în acest moment în zona Aviației, din Capitală, supranumită ”polul corporatiștilor”. Datorită apropierii de principalul pol de business din București, Aviației – Barbu Văcărescu, arată o analiză realizată de compania de consultanță imobiliară SVN Romania.

Apartamentele ar urma să fie finalizate în perioada 2026 – 2028, în timp ce alte peste 7.200 de noi locuințe ar putea fi dezvoltate în zonă pe termen mediu și lung, având în vedere suprafețele de teren aflate în portofoliul investitorilor activi pe segmentul rezidențial.

În medie, prețul de pornire al unui apartament nou cu două camere în construcție în zona Aviației pleacă de la 158.000 de euro + TVA.

Prețul mediu de pornire al unui apartament nou cu trei camere din zonă pornește de la circa 214.000 de euro + TVA, acestea majorându-se în funcție de suprafața unităților.

Astfel, prețul mediu al apartamentelor noi din zona Aviației este de aproximativ 3.230 de euro pe metrul pătrat util, plus TVA, ceea ce înseamnă că pentru a cumpăra prin credit ipotecar un apartament nou cu două camere în zonă, o familie trebuie să aibă un venit mediu de aproximativ 15.000 de lei potrivit calculelor SVN Romania – în calcul a fost luat un credit ipotecar cu dobândă fixă în primii trei ani, pe o durată de 30 de ani și un avans de 25%.

Concomitent, pentru a cumpăra prin credit un apartament nou cu trei camere amplasat în polul Aviației, o familie ar trebui să aibă un venit lunar minim de aproximativ 22.300 de lei, potrivit calculelor SVN.

Având în vedere numărul de locuințe vândute în București anual, proiectele rezidențiale aflate în dezvoltare în zona Aviației țintesc aproximativ 4% cumpărători activi pe piața rezidențială din Capitală.

Proiect cu locuinte, spatii comerciale, hotel, spatii pentru evenimente, propus intr-o statiune din tara

Raluca Dobrișan, managing partner SVN Romania | Residentialist | Floreasca, explica faptul că: ”Zona de nord a Bucureștiului – și implicit și Aviației – a reprezentat dintotdeauna un deziderat pentru potențialii cumpărători, iar cei care au achiziționat o locuință aici, indiferent că vorbim de anii ’80, anii ’90 sau după 2020, au înregistrat întotdeauna venituri peste medie, fără a fi, neapărat, cumpărători de lux. Prețul mediu actual al unei locuințe noi aflate în dezvoltare în zona Aviației este cu circa 40% mai mare comparativ cu media orașului, un nivel explicabil prin imaginea foarte bună a cartierului și prin amplasamentul în inima celei mai importante zone de business a Bucureștiului”.

Etichete:
Sus